Național

Caravana atelierelor de scriere de proiecte a avut primele opriri!

A început maratonul atelierelor de scriere de proiecte și educație pentru dezvoltare durabilă din cadrul concursului <Acționează> care face parte din programul Implicat în comunitate, desfășurat de Organizația Națională Cercetașii României și finanțat prin programul de granturi Împreună cu Lidl România pentru un viitor mai bun.

Programul Implicat în comunitate reprezintă o oportunitate prin intermediul căreia patrulele de cercetași eXploratori și seniori (tineri cu vârste cuprinse între 15 și 19, respectiv 19 și 24 de ani) își pot pune în practică ideile de soluții durabile pentru provocările întâlnite în comunitățile din care fac parte, obținând granturi de 1000 sau 2000 RON.

Atelierele sunt organizate pentru dezvoltarea abilităților de scriere de proiecte în rândul tinerilor și pentru a oferi suport în completarea cererii de proiect cu care aceștia pot aplica la concurs pentru a obține finanțare.

Primele ateliere au avut loc la Constanța, Tulcea și Gîrleni, unde sucursalele organizației – Centrele Locale Lotus, Cercetașii Marini și Hei, Gîrleni! ne-au primit cu entuziasm și le mulțumim pentru felul în care s-au implicat!

În prima parte a atelierului, participanții au aflat mai multe despre contextul în care are loc  acest proiect și au discutat despre concepte de dezvoltare durabilă și implicare în comunitate.

După această introducere, accentul a fost pus pe transmiterea informațiilor care să ajute la completarea secțiunilor din cererea de proiect: identificarea unei probleme din comunitate, găsirea unei soluții adecvate pentru nevoia identificată, definirea obiectivelor și activităților proiectului, cum se realizează un calendar al activităților, cum se elaborează un buget corect etc.

În partea practică, participanții, ghidați de formator, au discutat și au construit împreună propuneri de proiect, cu care patrulele de eXploratori și seniori își propun să aducă o schimbare pozitivă în comunitate.

Participanții au apreciat faptul că au putut aplica practic informațiile primite și consideră că ceea ce au învățat la atelier le va fi util, atât pentru a aplica la concurs, cât și pentru alte acțiuni/ proiecte în viitor.

Maratonul atelierelor de scrieri de proiecte continuă și așteptăm cu nerăbdare să aflăm propunerile cu care tinerii vor să intervină constructiv în schimbarea comunităților în care sunt prezenți.


Bun venit noilor colege în echipa executivă!

Echipa executivă a organizației s-a îmbogățit cu doi noi profesioniști cărora le mulțumim pentru alegerea făcută și le urăm mult succes în dezvoltarea cercetășiei.

 

Livia spune despre ea că este o persoană sociabilă și dornică de cunoaștere, implicată în crearea unei lumi mai bune prin intermediul educației. <Sunt adepta respectului pentru diversitate culturală și promovarea dialogului intercultural. Sunt pasionată de plimbările în natură, îmi place ceaiul verde și să citesc. Pe plan profesional, am absolvit un master în Managementul instituțiilor publice și nonprofit și am experiență în managementul proiectelor la nivel național și internațional, proiecte care au avut ca scop transformarea constructivă a societății în care trăim.> Ea este noul coordonator de proiecte al organizației.

 

 

Aproape o tradiție deja, noul Secretar Administrativ este cercetaș, Maria fiind membru al Centrului Universitar București: <„Once a scout, always a scout!”  Denumirea de cercetaș face parte din identitatea mea, chiar dacă azi nu sunt un membru activ în cadrul organizației. Momentan mă aflu în căutarea unei traiectorii profesionale și sunt fericită că am găsit locul de muncă ideal. În materie de preferințe, sunt o colecționară de cercei, iar la foc voi cânta tot timpul Râpă. Ne auzim la 07CERCETAS!>


Găzduim Forumul European de Metode Educative

The English version is available below

Forumul European de Metode Educative se apropie de final, adunând peste 80 de participanți din 31 de țări, 7 keynote speakers și informații nelimitate pe care le-am împărtășit în perioada 30 mai – 3 iunie. Am discutat despre implicarea tinerilor, despre schimbare, impact social, egalitatea de gen, SDG-uri și multele moduri prin care putem să ne dezvoltăm, să ne îmbunătățim metodele educative și abilitățile prin care să construim un viitor mai bun.

Am abordat prin diverse metode nonformale subiecte precum Dezvoltare Spirituală, modelul nostru de Diversitate și Incluziune, integrarea SDG-urilor în programul educațional cercetășesc, Politica „Safe from Harm” care protejează cercetașii de potențiale pericole, Programul Internațional „Better World” – o abordare reînnoită care reunește proiecte precum Scouts of the World, World Scout Environmental Programme și Dialogue for Peace, parteneriatul între OMMS și WWF care implică unirea eforturilor pentru lupta împotriva schimbărilor de mediu, egalitatea de gen și noul parteneriat cu programul HeForShe al Națiunilor Unite care luptă pentru eradicarea inegalităților de gen, și nu în ultimul rând impactul social. Toate aceste subiecte sunt moduri prin care putem să facem lumea mai bună, puțin câte puțin, unul câte unul, împreună, într-un efort unit.

Suntem onorați să fim gazda unui asemenea eveniment plin de resurse informaționale și inspiraționale și le mulțumim tuturor keynote speakerilor care au fost aici să ne ghideze și să ne inspire, să ne ajute să ne atingem obiectivele de a crea o lume mai bună:

  • Eduard Vallory – Președintele Centrului UNESCO din Catalonia despre Educația Globală
  • Stuart Orr – Managerul Departamentului de Ape și Râuri în cadrul WWF International despre Implicarea Tinerilor în abordarea SDGurilor
  • Trisha Shetty – Fondator și CEO al SheSays despre Educația pentru egalitatea de gen
  • Joao Marques da Costa – Secretarul de Stat al Educației în Portugalia despre Abilități pentru 2030
  • Liam Burns – Directorul Departamentului de Politici, Strategie și Inovare în cadrul Scout Association despre Măsurarea Impactului Social
  • Joao Armando Goncalves – fostul Președinte OMMS despre Implicarea tinerilor în construirea unor orașe sustenabile și conectate
  • Craig Turpie – Președintele OMMS despre Viziunea 2023

Inspirația vine din lucrurile pe care le facem. De cele mai multe ori, primul pas de a realiza lucrurile care contează este să începem. Simțim că acest forum a fost o oportunitate minunată de a continua să contribuim la dezvoltarea cercetășiei în România!

Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/scoutemforum/

The European Scout Educational Methods Forum is coming to an end, having gathered over 80 participants of 31 different countries, 7 keynote speakers and unlimited knowledge that we shared together during 30 May – 3 June. We talked about youth involvement, change, social impact, gender equality, SDGs and the many ways we can improve ourselves, our educational methods and our skills so that we can build a better future.

By using several nonformal methodsm we tackled subjects such as our Spiritual Development Tool, our Diversity and Inclusion Model, the integration of SDGs in the programme of Scout associations, The Safe from Harm policy that keeps scouts safe from any potential harms, the Better World Framework – a renewed approach to the framework bringing together Scouts of the World, the World Scout Environmental Programme and Dialogue for Peace, the WWF partnership between WOSM and WWF which holds a great importance for us as we join our forces against climate change, Gender and the new partnership with UN’s HeForShe programme that wishes to eradicate gender inequality, as well as social impact, all of them summing up the many ways through which we can make the world a better place little by little, one by one, together in a joint effort.

We are humbled to have had the opportunity to host such a resourceful event in terms of knowledge and inspiration and we warmly thank all keynote speakers who were here for us, to guide us and inspire us, to help us achieve our goals to a better world.

Eduard Vallory – Chairman of UNESCO Center of Catalunya on Global Education
Stuart Orr – Freshwater Manager at WWF International on Involving Young People in tackling SDGs
Trisha Shetty – Founder and CEO of SheSays on Education for gender equality
Joao Marques da Costa – Secretary of State for Education on Skills for 2030
Liam Burns – Head of Policy, Strategy and Innovation Department in the Scout Association on Measuring Social Impact
Joao Armando Goncalves – former President of WOSM on Youth involvement in building sustainable and connected cities
Craig Turpie – President of WOSM on Vision 2023

Inspiration comes from the things we do. Often, the first step of doing things that matter is to get things started. We feel this forum was a great opportunity to continue to contribute to the development of scouting in Romania!


WWF și Cercetașii își unesc forțele pentru protejarea naturii prin educație

Publicat pe de Mihaela Girleanu

WWF România și Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” (ONCR) au semnat azi, în cadrul European Scout Education Forum, un parteneriat menit să contribuie la atingerea țintei Aichi pentru biodiversitate numărul 1 prin care sute de milioane de oameni înțeleg valoarea biodiversității, starea critică în care se află planeta în prezent și ce pot face pentru protejarea acesteia.

WWF România și ONCR împărtășesc valori similare ce țin de Educația pentru Dezvoltare Durabilă (EDD) și schimbare socială realizată prin educație și implicare directă în comunitate.

Cele două organizații își vor uni forțele în campanii comune, cum a fost anul acesta Ora Pământului, dar și pentru a dezvolta programe și inițiative educaționale care integrează elemente specifice conservării naturii. Tineri educați și oamenii mai bine informați și mai conștienți pot acționa pentru conservarea biodiversității și protejarea naturii, pot adopta un stil de viață mai durabil și pot să promoveze același tip de atitudine către mediul de afaceri și instituții publice.

Parteneriatul are un istoric de activități comune la nivel global începând cu 1973. Astfel, WWF România și ONCR aderă la inițiativa de parteneriat la nivel global între cele două rețele internaționale din care cele două organizații fac parte: WWF (World Wide Fund for Nature) și WOSM (World Organization of the Scout Movement).

Ce este biodiversitatea și de ce trebuie să vorbim despre asta?

Biodiversitatea este cea mai importantă caracteristică a planetei noastre fiind vitală pentru omenire. Prescurtare a sintagmei „diversitate biologică”, termenul se referă la varietatea vieții pe Pământ, în toate formele ei și cu toate interacțiunile sale. Biodiversitatea poate fi exprimată la mai multe niveluri, de la varietatea genetică, la multitudinea de specii individuale, la comunități și, în final, ecosisteme întregi, cum ar fi pădurile virgine sau Delta Dunării, unde viața interferează cu mediul fizic. Aceste numeroase interacțiuni au făcut Pământul prielnic vieții omenești. Tot ce vedem în jurul nostru, de la păduri, delte, râuri, toate ecosistemele care ne oferă resurse pentru traiul nostru, toate acestea înseamnă, de fapt, biodiversitate. Altfel spus, faptul că avem aer respirabil și apă potabilă, hrană și spații de recreere, se datorează biodiversității.


Cercetașii României angajează!

Dacă ești pasionat de educație și crezi că scopul tău în viață este să lași lumea mai bună decât ai găsit-o, te așteptăm în echipa noastră!

Suntem în căutarea a doi noi colegi/ colege: Secretar Administrativ și Coordonator Proiecte. Citește cu atenție toate detaliile și dacă ești interesat să te alături nouă, scrie-ne!

Ai vrea să lucrezi în cea mai amplă și veche mișcare educațională din lume?

 


Pe 24 martie stingem lumina, de Ora Pământului!

Au mai rămas 10 zile până la Ora Pământului (Earth Hour), cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile. Pentru a zecea oară consecutiv în România, WWF încurajează indivizi și organizații, companii, instituții publice și centre culturale din toată țara să stingă lumina timp de o oră, pe 24 martie, la ora locală 20.30. Începând cu acest an, evenimentul pune un accent și mai mare pe implicarea activă a tinerilor în construirea unui viitor în armonie cu natura.

Earth Hour a pornit în 2007, când peste 2.2 milioane de oameni și 2000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră, din nevoia de a atrage atenția, la nivel global, asupra problemei schimbărilor climatice. De atunci, oameni din peste 7.000 de orașe din mai mult de 180 de țări s-au alăturat acestei mișcări de mediu, pentru a arăta că doresc mai multă determinare și acțiuni concrete din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu.

Pentru prima oară, Cercetașii României se alătură în mod oficial inițiativei WWF și vă invită pe toți să stingeți lumina sâmbătă 24 martie, între orele 20:30 – 21:00. De asemenea, orice activitate de conștientizare a importanței biovidersității și naturii, care se alătură acestei acțiuni, este încurajată și apreciată. Site-ul ora-pamantului.ro oferă informații, date și idei pentru a celebra acest eveniment important, la diferite niveluri. Spre exemplu, puteți organiza o seara de lectură la lumina lumânării alături de familia voastră – dar puteți de asemenea organiza un eveniment public, la care îi provocați pe participanți să găsească soluții creative pentru problemele de mediu care îi afectează. Anul trecut, comunitățile locale au organizat concerte, discuții publice, plimbări cu bicicleta, animație stradală etc. Orice acțiune, individuală sau de grup, ar trebui înscrisă pe site-ul menționat.

Credit foto: Tică Darie

La nivel internațional, World Organization of the Scout Movement (WOSM) a întărit colaborarea cu World Wide Fund for Nature (WWF) cu scopul de a atrage atenția asupra problemelor mediului înconjurător, precum și asupra rolului important pe care tinerii îl joacă în crearea unei lumi mai bune. WWF și WOSM sprijină implementarea programului internațional World Scout Environment Programme, care țintește educația de mediu a copiilor și tinerilor. În România, acest program va fi implementat începând cu anul 2018, iar cercetașii motivați și implicați pot obține ecusonul de merit aferent, inclusiv prin organizarea unei acțiuni de Ora Pământului.

Articol elaborat de Daniela Borontiș.


Ziua Cercetașilor României și a Fondatorului Mișcării Cercetășești

Pe 22 februarie cercetașii din întreaga lume sărbătoresc Ziua Cercetășiei și aniversarea Lordului englez Robert Baden Powell, fondatorul mișcării.

Vă spunem astăzi povestea care a inspirat sute de milioane de copii și adolescenți din întreaga lumea în cei peste 100 de ani de existență, povestea care unește astăzi peste 40 de milioane de cercetași, tineri și adulți, din peste 200 de țări și teritorii, poveste care educa astăzi în România peste 5000 de copii și tineri cercetași.

Este o poveste reală care a dat naștere unei mișcări educaționale internaționale – Mișcarea Mondială Scout.

La 22 februarie 1857 se năștea Robert Baden Powel într-o familie mijlocie engleză, o familie unită, cu reguli de viață precisă, dar cu preocupări educaționale și culturale. Primește educația elementară acasă, petrecându-și mult timp în aer liber, jucându-se în mare parte. La 8 ani scrie spre uimirea celor care credeau că este pasionat doar de joacă o lege pentru când va fi mare – îmi propun ca în viață să fac ca săracii să fie tot atât de bogați și de fericiți ca și noi.

Ulterior, se înscrie la Colegiul Regal Militar. Întrucât ocupă unul din primele locuri la admitere, la doar 19 ani este direct înrolat cu gradul de sublocotent pe un vapor ce se îndrepta către India. Pe parcursul anilor are multiple misiuni dificile. Însă, Baden Powell încearcă să reformeze metodele de pregătire militară, introducând activităţi distractive pentru ridicarea moralului trupelor și diverse metode educative care să eficientizeze misiunile sale de recunoaștere. Cu timpul își dă seama că ceea ce făcea nu avea ca scop pregătirea unui bun militar, ci formarea unui bun cetățean. Avansarea la gradul de general maior marchează finalul strălucitei sale cariere militare, urmând ca Robert Baden Powell să îşi dedice viaţa promovării păcii și toleranţei.

În anul 1907 testează pentru prima dată ceea ce va numi ulterior un camp/ o tabără cercetășească. El organizează pe coasta de sud a Angliei, o tabără pentru 20 de tineri. Totul este un joc animat de Baden Powell, în care în fiecare zi, tinerii împărțiți pe grupuri mici – patrule, trec prin diverse probe, exerciții și concursuri. Toate răsplătite cu insigne de merit. Au misiuni de recunoaștere și pleacă în drumeții unde sunt nevoiți să se descurce singuri în mijlocul naturii. Însă, momentele cele mai frumoase sunt cele petrecute seara la focul de tabără, acolo unde se învață altfel decât la școală, se învață din poveștile spuse cu multă pasiune de Baden Powell. Succesul acestei tabere este transpus în cartea Scouting for Boys, carte ce își propunea să răspândească principiile prin care caracterul unui copil poate fi educat. Succesul ei ea amploare în Marea Britanie și mii de tineri încep să practice principiile invocate în carte. Scouting for Boys devine a patra cea mai vândută carte din lume și temelia pentru ceea ce va însemna pedagogia cercetășească/ pedagogia scout.

Începând cu 1907 și până în zilele noastre, Mișcarea Cercetășească crește de la an la an, atât ca și număr de cercetași cât și ca și calitate a educației. Copii, tineri și cercetași adulți se alătură mișcării din dorința de a se dezvolta personal și de a contribui la crearea unei lumi mai bune în jurul lor.

 

Anul acesta ne dorim să serbăm Ziua de Naștere a Fondatorului Cercetășiei prin două campanii naționale. În această săptămână cercetașii vor duce #eșarfalateatru în mai multe localități din țară, Cluj Napoca, București, Timișoara, Iași, Drobeta Turnu Severin ș.a. din dorința de a promova evenimentele culturale ca un prilej de dezvoltare pentru tinerii de astăzi. Iar în data de 22 februarie, care reprezintă de altfel și Ziua Cercetașilor României, vom prezenta pe pagina noastră de facebook SuperEroi Cercetași, pe toți aceia care într-un fel sau altul au contribuit la suportul și încrederea tinerilor din organizație, care ne-au ajutat pe fiecare dintre noi să privim cercetășia ca un mod de viață.

 

Foto: Tagu – Moonlab

 


20% pentru educație

Mulțumim tuturor celor care investesc în educație și celor care ni s-au alăturat nouă, cercetașilor, în misiunea noastră de a lăsa lumea puțin mai bună decât am găsit-o.

De mai bine de 25 de ani, Cercetașii României dezvoltă programe susținute, de lungă durată, de educație pentru copii și tineri, oferindu-le un cadru în care ei să-și poată îndeplini la maxim potențialul și să devină cetățeni implicați, responsabili și împliniți.

2018 începe în România cu peste 5000 de cercetași în toată țară, pregătiți și să-și servească comunitatea, dar și de noi aventuri în anul ce urmează.

În Decembrie, orice firmă care a înregistrat profit în 2017, poate susține programele noastre educaționale, fără a avea un cost suplimentar, redirecționând 20% din impozitul pe profit.

Credem cu tărie că doar investind în educația tinerilor putem produce schimbarea în societatea de astăzi și putem pune umărul cu adevărat la a construi comunități cu respect față de oameni și mediul în care trăiesc!

Dacă vrei să știi că datorită ție România va avea cetățeni responsabili, direcționează 20% din impozitul pe profit sau distribuie mesajul nostru. 31 Decembrie este ultima zi!

Aici găsești un model de contract de sponsorizare și îți stăm la dispoziție pentru orice detaliu.

Gata Oricând!


La mulți ani, voluntari!

Ziua Internațională a Voluntarilor se celebrează pe 5 decembrie, având în fiecare an o temă diferită, stabilită de United Nations Volunteers. În 2017 tema este „Volunteers Act First. Here. Everywhere.” – o recunoaștere a solidarității voluntarilor din întreaga lume, ei fiind primii care răspund în situații de criză, salvând vieți și susținându-i pe cei care vor să trăiască cu demnitate.

În această zi le mulțumim celor peste 1000 de voluntari adulți din Organizația Națională “Cercetașii României” pentru susținerea procesului de formare a peste 5000 de copii și tineri din întreaga țară.

© Ioana Han

Anual, voluntarii noștri adulți dezvoltă și pun în practică alături de copiii și tinerii cercetași sute de activități pregătite la nivel local în cadrul filialelor și sucursalelor în care activează. Cercetășia este relevantă pentru transformarea comunităților și prin sprijinul voluntarilor, ea oferă ocazia mai multor copii și tineri să parcurgă programul educațional cercetășesc și să devină cetățeni responsabili.

2017 a însemnat pentru noi cel mai mare eveniment cercetășesc din ultimele 3 decenii: RoJAM 2.0 17! Am schimbat perspectiva educațională din România cu sprijinul echipei de organizare formată din 334 de voluntari și a celor peste 150 de voluntari adulți – lideri însoțitori în cadrul taberei. Cele 10 zile de activități au fost un prilej de autocunoaștere, dezvoltare și deprindere a unor abilități noi pentru 2000 de cercetași, transformând comuna Cristian din județul Brașov într-un punct de referință pentru educația non formală.

©Paul Dărășteanu

Astăzi este ziua voastră, a celor care oferiți din timpul vostru liber – o resursă atât de importantă, dar finită, și din cunoștințele și priceperile voastre pentru a contribui la educarea și dezvoltarea comunității. Împreună putem fi mai puternici, împreună putem oferi educație de calitate!

Gata Oricând pentru o lume mai bună!


Andreea întregește puterea Captain Planet!

Începând cu luna noiembrie, echipa executivă s-a îmbogățit cu un nou membru: Andreea Anghelea, Secretar Administrativ.

Începând cu această săptămână ea va gestiona partea de secretariat şi vă va răspunde solicitărilor la 07cercetaş (0723 723 827) şi contact@next.scout.ro.

Noua noastră colegă se descrie ca fiind o persoană plină de energie şi atentă la detalii. Andreea este cercetaș activ în Sibiu, a făcut parte din Echipa Naţională de Programe şi cea de Resurse Umane ca trainer junior, din echipa Centrului Cercetăşesc Nocrich şi a fost implicată în mai multe proiecte internaţionale.  

Pentru orice întrebări, sugestii sau clarificări o puteți contacta pe Andreea la adresa de email contact@next.scout.ro. Îi urăm bun venit și îi dorim mult succes în tot ceea ce ne-am propus împreună!