Național

Poveste Fara Sfarsit

Publicat pe de scout.ro

.…Şi dacă ar fi pierdut şi Trenul de după coborâtul soarelui … nu ar fi ajuns la timp să vă spună povestea aşa cum fuse ea…..

Se povesteşte că odată, spre cele meleaguri de pe lângă Bistriţa cea uneori supărată pe vecinii ei de se revarsă când ţi-e lumea mai dragă, dinspre ţinutul Bucurilor sosi în zvârlitură buzduganul cu mare veste mare: „Daţi sfoară în ţară că vine! Şi e alb! Sunaţi adunarea de la vlădică până la opincă! E el! E chiar steagul! Să-i faceţi primire cuvenită!”

Cum timpul fuse tare scurt, şi vlădica şi opinca se văzură nevoite să se spele de trei ori la ochi cu apă ne’ncepută ca să-şi revină din somnul de dimineaţă din care fură trezite de veste. Dar se adunară. Şi se întâlniră, din cele cătune Bacău şi Bălcescu, şi dădură onoruri cuvenite steagului şi soliei din Ieşi. Şi, ca să le fie bucuria mai abitir, făcură mare joc mare la care se întinseră mai dihai ca-n vremuri de bâlci. Însă şi la joc cât poţi să te ţii? Vă daţi seama că osteniră şi se apucară să facă ce ştiu ei bine: s-au pus pe povestit! Eee…. nu putem să vă spunem amu ce povestiră că cică e o Poveste Fără Sfârşit pe care doar la gura focului o poţi asculta ca să o pricepi şi să-ţi pătrundă la inimă…

… Dar, gândind că e păcat să păstreze povestea doar pentru ei, cei 32 de „cercetaşi” (nu mă întrebaţi pe mine de ce-şi zic aşa; dacă vreţi să ştiţi, întrebaţi-i pe ei!) tocmiră solie şi trimiseră 8 purtători de poveste şi steag Pildeştenilor, ceva pretini de-a lor de peste câteva aruncături bune de băţ. Când i-am întrebat „de ce aşa mulţi soli” mi-au zis că le e frică să plece doar 3 călare pe ultima rasă de murg caruia-i zice „Tren” că cică nu ştiu sigur dacă e îmblânzit. Şi auzi scorneală, cică Trenul ăsta ar avea atâtea şei că îl pot încăleca câteva gloate cu tot cu căpeteniile lor!

Deci încălecară şi ei şi se duseră. Trenul se dovedi a fi bine crescut şi mai punctual decât cucul ăla din turnul Big Bang din Tărâmul de Nicăieri şi nu făcu nazuri. Ei, dar nu aşa fu şi cu armăsarul din Ţara Romanului unde trebuia să fie schimbul de cai. Îl aşteptară solii cât îl aşteptară, dar el nu era nicăieri. Când văzură că se îngroaşă gluma, puseră mâna pe telefon (?) şi dădură veste Pildeştenilor că au rămas fără cal. Acolo, jale mare, că şi ei se adunară câtă frunză şi iarbă să primească povestea cu alai. Amărâţi de aşa păţanie, trimiseră ei două din cele mai de vază căpetenii să primească darul.

Între timp, cei 8 soli aşteptau….

….Şi de aici povestea devine mai ciudată că, de plictiseală, cercetaşii ăştia scorniră nişte chestii de nici cu mintea nu gândeşti: cică din nişte ciorapi şi mingi de tenis (?) îşi făcură poiuri (?) şi le învârtiră de le ameţiră. Când nici asta nu le fu de ajuns să-şi îndulcească aşteptarea, mai scorniră una de-i ziceau „telefonul fără fir cu explicaţii” (auzi la ei!) şi poate s-ar mai fi amuzat ei mult şi bine dacă nu ar fi ajuns căpeteniile din neamul Pildeştenilor. Şi mare le fu bucuria revederii! Îşi dădură bineţe într-un fel necunoscut nouă, muritorilor de rând: „Gata oricând!” (?) şi, emoţionaţi încredinţară cufărul fermecat. Se despărţiră imediat cu bine, că nu era timp de zăbavă pe Pildeşteni…

Şi cercetaşii făcură cale întoarsă spre ţinutul lor încălecând tot pe Tren care le fu credincios şi de astă dată. Până şi el mai necheza din când în când auzind năzbâtiile ce le puteau scoate jucând „telefonul fără fir pe explicate”…

Întorşi pe la bordeiele lor, cercetaşii mesageri aşteaptă cu mare nerăbdare să treacă timpul ca să îşi poată primi răsplata: să audă din nou „Povestea Fără Sfârşit”

 

un articol de Florentina Budau, CL "Preasfânta Inimă a lui Isus" Nicolae Bălcescu Bacău


Angajam director executiv

Publicat pe de scout.ro

Organizaţia Naţională "Cercetaşii României" angajează director executiv.

Responsabilităţi: Directorul Executiv coordonează activitatea departamentelor, asigură funcţionarea internă a organizaţiei şi relaţiile externe, dezvoltă şi implementează proiecte alături de echipe de voluntari, propune şi implementează soluţii de autosusţinere financiară a organizaţiei.

Cerinţe: absolvent de studii superioare, bune cunoştinţe utilizare PC, cunoscător al limbii engleze (scris şi vorbit), domiciliul în Bucureşti; experienţă relevantă în sectorul ONG, în managementul proiectelor şi în managementul unei echipe de voluntari, excelente abilităţi de comunicare şi relaţionare. Constituie avantaj experienţa în educaţia non-formală a copiilor şi tinerilor.

Beneficii: program part-time, flexibil (stabilit de comun acord), salariu fix+ alte beneficii, sediul in zona centrală, posibilităţi de dezvoltare personală şi profesională.

Asteptam CV si scrisoare de intentie pe adresa adriana.popescu@next.scout.ro, pana pe data de 10 februarie 2008 inclusiv.

Va rugam trimiteti acest anunt celor interesati.


Premiera în nr.4 al revistei InfoScout

Publicat pe de scout.ro

Echipa redacţională a realizat primul ei interviu …

Pentru a afla cu cine am stat de vorbă, dar şi pentru alte informaţii utile, InfoScout nr.4 iţi stă la dispoziţie.


Deasemenea ne-am interesat pentru tine despre "Campania 2% pentru cercetăşie" din 2008, despre tabăra internaţională de la Contura dar şi despre "Tura la Buşteni"… tocmai pentru că vrem să fii un cercetaş mai informat.

Echipa InfoScout


Lumina Pacii de la Betleem

Publicat pe de scout.ro

 Totul a început cu: ”… o mică, neînsemnată întâmplare petrecută în 1988,
de Crăciun (povesteşte Bert Grunwald, iniţiatorul acestui proiect). O bătrână chiriaşă din casa unde locuiam, a venit cu lumina păcii, spunându-mi:  < Sunteţi conducătorul cercetaşilor. Am adus cu mine Lumina de la Betleem. Nu doriţi şi dumneavoastră s-o aveţi?>”

 

Un an mai târziu,1989, de la această întâmplare a pornit ideea de a dezvolta un proiect, prin implicarea cercetaşilor din Viena şi din alte oraşe austriece, prin care să transmită Europei întregi, mai ales ţărilor nou ieşite de sub dominaţia comunismului, mesajul de Pace transmis, acum peste 2000 de ani, ciobănaşilor din Betleem de către îngerii care le vesteau naşterea Celui ce avea să fie Lumina Lumi, Isus Cristos.
 Astfel, împreună cu cercetaşii din alte ţări, în special din Europa de Est, Lumina Păcii a ajuns în statele abia ieşite de sub dominaţia comunismului, cum ar fi Ungaria, Cehoslovacia şi chiar România.

 

 În anul care a urmat, acest proiect a fost preluat şi continuat şi de către alte ţări, URSS, Polonia, pentru ca în anii următori această mişcare să fie promovată în din ce în ce mai multe ţări de către cercetaşi, în 2005 depăşind graniţele Europei, Lumina Păcii ajungând în Statele Unite.

 

 Anul 1996. Pentru prima dată o delegaţie a cercetaşilor din Iaşi ( din cadrul ASCRO) a participat la Ceremonia specială organizată la Viena, revenind în ţară cu acest simbol şi dăruindu-l tuturor cercetaşilor din zona Moldovei.
 Devenit deja o tradiţie, acest proiect se desfăşoară anual în preajma Crăciunului, cu sprijinul Episcopiei de Iaşi prin implicarea cercetaşilor catolici atât din Moldova, cât şi din alte centre din ţară, fiind unul dintre multele lucruri prin care noi încearcăm să lasăm această lume un pic mai bună decât am găsit-o.

 

2. Mesajul

 

 “… lăsaţi această lume un pic mai bună decât aţi găsit-o” aşa îşi încheie Robert Baden Powell, fondatorul mişcării scout, ultima scrisoare către cercetaşii din întreaga lume.
 Acesta a fost şi gândul primelor persoane care au iniţiat proiectul Luminii Păcii de la Betleem în frunte cu Bert Grunwald, în 1989, când cercetaşii au preluat pentru prima dată flacăra din grota unde s-a născut Isus Cristos, în Betleem, pentru a o dărui ca simbol al Păcii întregii Europe, proaspăt ieşită de sub dominaţia comunismului.

 

Ajungând astăzi la a 19-a ediţieîn Europa şi la a 12-a în ţară, proiectul Luminii Păcii de la Betleem  a devenit deja o tradiţie prin care mii de cercetaţi încearcă să lase în urma lor puţin bine, puţină linişte, puţină pace în sufletul aproapelui lor, în comunităţile în care trăiesc şi în ţările din care provin.

 

Auzim din ce în ce mai mult de conflicte, tensiuni armate şi atentate, despre conflicte legate de migraţie şi discriminare, auzim de comunităţi întregi devastate de intemperiile naturii, auzim de familii în care predomina violenţa, auzim despre drame personale ale unor semeni de-ai noştri care nu şi-au găsit liniştea interioară şi nu au mai reuşit să facă faţă problemelor cu care se confruntă zi de zi.


 Pentru aceste persoane, pentru aceste comunităţi, împotriva acestor probleme să ducem mai departe acest simbol, această Flacără aprinsă din acel umil loc în care s-a născut Mesagerul suprem al Păcii în lume, Isus Cristos. Să ducem acest mesaj tuturor celor care au nevoie de puţin mai multă pace în suflete, familiilor noastre, vecinilor noştri, persoanelor care suferă atât de boli fizice, cât şi sociale, membrilor comunităţilor noastre, contribuind, astfel, la crearea unei lumi un pic mai bune.


Raportul Anual de Activitate

Publicat pe de scout.ro

Raportul Anual de Activitate poate fi definit pe de o parte ca o imagine clară a Centrului Local din mai multe puncte de vedere, dar reprezintă, totodată, un mod de promovare al  organizaţiei în ansamblu prin activităţile şi proiectele derulate.

 

Imaginea Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României” reiese din activităţile fiecărui Centru Local. Aşa cum  împreuna putem lăsa lumea un pic mai bună decat am găsit-o, împreuna suntem puternici, cu siguranţa numai împreuna ne putem promova organizaţia.

 

Raportul anual al oricărei organizaţii este o modalitate de a oferi transparenţă totală atât din punct de vedere al activităţilor cât şi din punct de vedere financiar.

 

Formularul cuprinde informaţii despre Centrul Local, date financiare, membri şi activităţile realizate. O dată colectate, la acestea se adaugă rapoartele de activitate ale departamentelor naţionale, din care va rezulta Raportul Anual de Activitate.

 


Ce este de facut?

 

Proiectul va cuprinde mai multe etape, astfel:

 

– 15 decembrie – 15 ianuarie 2008 realizarea raportului şi trimiterea formularului complet pe adresa contact@next.scout.ro ;
– 15 ianuarie- 1 martie centralizarea informaţiilor primite de la Centrele Locale de către echipa care coordonează proiectul;
– 1 martie- 1 mai finalizarea raportului de catre Departamentul Imagine şi echipa care coordoneaza proiectul.

 

Şi rezultatele?

 

Raportul Anual al ONCR-2007 va fi un document public, care va fi trimis  tuturor partenerilor şi potenţialilor parteneri locali şi naţionali.


 
La finalul proiectului ne propunem să avem o imagine clară şi reală a Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României”.

 

Dacă centrul tau local nu a primit încă formularul pentru raportul de activitate al anului 2007, scrie-ne pe adresa financiar@next.scout.ro şi vom rezolva problema în cel mai scurt timp! De asemenea, orice alte informaţii sau nelămuriri pot fi obţinite tot de la această adresă.


Noutati de la ISIC

Publicat pe de scout.ro

Exista 38.000 de motive in 119 de tari din toata lumea de care posesorii cardurilor ISIC se bucura in acest moment. Este vorba de  reduceri si gratuitati la teatre, muzee, cazare, transport, restaurante, cursuri de perfectionare, librarii, magazine, cluburi si  multe altele (lista completa o gasesti aici).

 

Chiar tu poti sa sporesti aceasta lista! Daca in orasul tau exista locuri unde consideri ca o reducere cu cardul ISIC ti-ar prinde numai  bine, anunta-ne si poate le aducem pe lista de discounturi. Trimite  mail cu numele, descrierea si o modalitatea de contact a institutiei / firmei la isic@next.scout.ro si noi incercam sa incheiam o  colaborare cu ei.

 

Ajuta la dezvoltarea proiectului si vei avea chiar tu de castigat cu cardul ISIC!

 

Inca nu ti-ai facut card? Stii ca la noi cardul ISIC are cel mai ieftin pret? Doar 17 lei! Ia initiativa si scrie-ne repede la adresa isic@next.scout.ro.


Intalnirea europeana pentru metode educationale

Publicat pe de scout.ro

Intalnirea comuna a grupurilor de lucru pentru Programe pentru tineret si Resurse adulte (Kandersteg, 29 noiembrie – 2 decembrie) a fost eveniment ce si-a propus sa puna bazele a ceea ce va trebui lucrat in aceste domenii in actuala perioada de 3 ani a mandatului. Ea a constat in evaluarea situatiei si a dezvoltarii trecute si prezente, luand in considerare planurile strategice ale Regiunii Europene Scout, precum si nevoile organizatiilor de cercetasi, si a propus metode posibile de lucru, structuri si initiative pentru implementarea Planului si pentru satisfacerea nevoilor existente. ONCR a fost reprezentat la acest eveniment de catre Iuliana Rada, coordonator national pe proiecte.

 

Cele doua grupuri de lucru s-au intalnit atat in sesiuni comune, cat si in sesiuni specifice sau in grupuri mici de lucru care s-au concentrat pe anumite subiecte. Coordonatorii grupurilor vor realiza planurile finale in ariile ai caror responsabili sunt, astfel incat Planul sa fie distribuit si implementat in toate organizatiile de cercetasi.

 

Unitatile si grupurile isi vor continua munca independent. Se preconizeaza ca un eveniment similar va fi organizat in toamna anului 2009 pentru a analiza rezultatele generale si pentru a produce idei pentru urmatoarea perioada de 3 ani.


Ne mutam la UP10!

Publicat pe de scout.ro

Astăzi începe cea de-a 10 ediţie a festivalului care aduce în fiecare an sute de cercetaşi la Alba Iulia de 1 decembrie: Festivalul Unitate şi Prietenie, ediţia 2007. Festivalul are loc între 29 noiembrie şi 2 decembrie.

 

Echipa redacţională a revistei InfoScout şi a www.next.scout.ro va fi prezentă în acest an pentru a lua pulsul evenimentelor la cald: interviuri, reportaje, fotografii şi orice altceva ce ne-ar putea ajuta să transmitem emoţiile şi sentimentele trăite la Alba tuturor cercetaşilor din ţară şi nu numai, care dintr-un motiv sau altul nu au ajuns în acest an la festival.

 

Aşa că fiţi cu ochii pe www.next.scout.ro sau www.cercetasiiromaniei.ro pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă la UP10!


InfoScout nr. 3

Publicat pe de scout.ro

Numărul revistei InfoScout pe luna Decembrie este de astăzi disponibil pe www.next.scout.ro sau www.cercetasiiromaniei.ro. acest al treilea număr continuă conceptul redacţional inaugurat în numărul precedent şi oferă informaţii de la Departamentul Formare al ONCR, detalii despre câştigătorii concursului de Felicitări de Crăciun, ce s-a mai întâmplat prin ţară în ultima lună şi alte câteva surprize.

 

Vă invităm să le descoperiţi în numărul 3 al revistei cercetaşilor români:)


Câstigatorii concursului de felicitari

Publicat pe de scout.ro

După ce au fost analizate atent toate propunerile de felicitări primite pentru concursul “Moş Crăciun te provoacă să îl ajuţi”, au fost alese felicitările care vor fi trimise tuturor partenerilor, sponsorilor şi altor organizaţii de cercetaşi din ţară şi din străinătate cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului de către Organizaţia Naţională “Cercetaşii României”.

 

Am văzut că nu am uitat să ne bucurăm, să cream, să lăsăm o parte din gândurile şi speranţele noastre pe o foaie de hârtie şi cel mai important, să avem dorinţa de a împărtăşi aceste lucruri cu cei din jurul nostru. Mulţumim tuturor centrelor locale care au participat (c.l. Sf. Anton Iasi, c.l. Cluj, c.l. Lycos Timişoara, c.l. Deva, c.l. Oradea, c.l. Peleş Sinaia, c.l. Tg. Jiu şi c.l. Drăgăşani) şi care au arătat că se pot mobiliza într-un timp relativ scurt şi vor într-adevăr să facă ceva.

 

Felicitarile trimise ne-au inspirat bucurie, gânduri de mai bine… Ne-au arătat partea copilărească din fiecare; simţeam entuziasmul lor, mândria cu care le-au facut… Vedeam desenele celor mici şi ne aminteam de zilele când nimic nu ni se părea imposibil şi când era de ajuns să întinzi mâna şi să poţi atinge stelele. Şi totodată, simţeam că trăim ca atunci…

 

Ca să nu mai lungim vorba, centrul local câştigător este c.l. Sf. Anton Iasi, care ne-a surprins cu ingeniozitatea cu care au lucrat felicitarile. Vă spunem un mare “Bravo” şi vă mulţumim pentru zâmbetele care ni le-aţi adus pe buze.

 

Vrem să mulţumim înca o dată tuturor pentru implicare şi vă dorim ca Moşul să vă aducă numai zambete şi fericire.

 

Împreună pentru o lume mai bună!