An: 2007

Începutul anului cercetasesc la Roman

Publicat pe de scout.ro

Sâmbătă, 6 octombrie 2007, grupul de Cercetaşi din Centrul Local Adormirea Maicii Domnului din Pildeşti, a participat la deschiderea anului Scout împreună cu centrele din Adjudeni, Hălăuceşti, Nisiporeşti şi Sagna.

 

Programul întâlnirii s-a desfăşurat la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Activităţile au fost variate, cele mai interesante fiind vizionarea Video Centenarului Scout: „O lume O promisiune”, Sf. Liturghie, spectacolul artistic la care au participat toate centrele cât şi jocurile cercetăşeşti.

 

Alături de cei aproximativ 200 de cercetaşi au fost d-l Sorin Boroş, Preşedinte al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, Pr. doctor Alois Hîrja, asistentul spiritual naţional, liderii naţionali Adrian Secal (Bacău) şi Mihaela Lupu (Nisiporeşti) şi asistenţii spirituali locali: Pr Flavian Enăscut OFMConv, Pr Daniel Budău, Pr Laurenţiu Ignat şi Fr Jesus Sagredo. Au participat la program Părinţii profesori şi elevii din Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman.

 
Fr. Jesus Sagredo, membru fondator al C.L. „Adormirea Maicii Domnului din Pildeşti”


Strada Baden-Powell, la Pildesti

Publicat pe de scout.ro

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la întemeierea Mişcării Scout de către Lordul Robert Stephenson Baden Powell (1857-1941), mare educator al copiilor şi tinerilor. Douăzeci şi opt de milioane de cercetaşi din toată lumea sărbătoresc Centenarul cu activităţi şi proiecte deosebite.

Sâmbătă, 6 oct 2007, la ora 17, a avut loc în satul Pideşti, com. Cordun, jud. Neamţ,  o ceremonie specială în cadrul căreia s-a dat unei străzi numele lui Baden Powell. Activitatea pregătită de liderii cercetaşi din Pildeşti a fost coordonată de Leonard Mârţ şi prezentată de Alina Demişcă.

La acest eveniment, probabil în premieră în România, au asistat d-l Sorin Boroş, Preşedinte Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, d-l inginer Adrian Diaconu, Primar al com. Cordun, d-ra Maria Mărtinaş, vice-primar, şi reprezentanţii instituţiilor educative ale satului: d-l Niculai Ciobanu, directorul Şcolii Generale, Fr. Daniel Ciobanu, directorul Şcolii Profesionale „La Salle” şi Sr. Monica Chelaru, directoarea Grădiniţei „Maestre Pie Venerini”.

Lor li s-au alăturat foştii lideri cercetaşi şi părinţii copiilor.La încheierea actului în premieră s-a intonat imnul cercetaşilor: „Scoutul e viaţa noastră”, compus de Dana Bulai (textul) şi de d-l Iosif Mârţi (muzica).

Fr. Jesus Sagredo, membru fondator al C.L. „Adormirea Maicii Domnului din Pildeşti”


Cercetasii timisoreni, promovati la radio

Publicat pe de scout.ro

Cum îşi aleg grupul de prieteni adolescenţii cât şi care este oferta de activităţi existentă pentru ei în acest moment, aceasta a fost tema emisiunii „Colivia cu Canari” de la West City Radio Timişoara de duminică, 7 octombrie, care i-a avut ca invitaţi pe Radu Seuche din partea cercetaşilor şi pe psiholog Speranţa Dragomirescu.

 

Emisiunea a fost, prin construcţia ei, un bun prilej de promovare pentru cercetaşii din CL Licos Timişoara întrucât s-a discutat atât despre cercetăşie în general şi despre beneficiile pe care aceasta le poate aduce vieţii adolescentului cât şi despre proiectele şi activităţile desfăşurate în oraşul de pe Bega.

 

Emisiunea care a durat 2 ore a fost una nonconformistă şi dedicată tinerilor, cu telefoane în direct şi reacţii pe forumul radioului.

 

După emisiune s-a discutat despre o serie de parteneriate cu alte organizaţii de tineret din Timişoara cât şi despre o posibilă continuare a colaborării cu West City Radio Timişoara, pentru a mări vizibilitatea activităţilor cercetaşilor timişoreni.


Un nou an cercetasesc

Publicat pe de scout.ro

Anul acesta, octombrie aduce cu sine “Deschiderea noului an cercetăşesc” şi la Bucureşti. Duminică, 14 octombrie 2007, tinerii din Bucureşti şi nu numai sunt invitaţi de către CL. Dimăncescu şi CL. AMD la o serie de activităţi vesele şi dinamice în Parcul Moghioros din Drumul Taberei, la foişorul mare/steag.

 

Aici, de la ora 11 veţi avea ocazia să faceţi improvizaţie teatrală, să vă lăsaţi imaginaţia să zburde în voie cu ajutorul unei pensule, pe faţa cuiva, să alergaţi, să trageţi la ţintă, să cântaţi, … (restul se încadrează în categoria „Surprize, Surprize!”). Toate acestea vor dura trei ore, cu prelungiri, pentru cei amatori de o cantare.

 

Aşa că dacă duminica viitoare vă plictisiţi acasă, sau pur şi simplu aveţi chef de puţină mişcare „scout-style” sunteţi aşteptaţi în Parcul Moghioros din Drumul Taberei de la ora 11!

 

Ne vedem acolo!


„Noaptea Alba;” – Chipul unei Generatii

Publicat pe de scout.ro

Încă din 2006 Autoritatea Naţională pentru Tineret şi-a propus să ofere tinerilor români posibilitatea de a participa la un program cultural artistic amplu şi complex, de care se bucură şi tinerii europeni şi anume „Noaptea Albă”, program foarte apreciat de altfel în ţările Uniunii Europene.

 

Conceptul de „Noapte Albă” pentru tineri include diferite activităţi culturale şi sportive, spectacole de stand-up comedy, spectacole de teatru, prezentări de filme, maraton de desene animate, expoziţii de maşini, motoare, carnavaluri şi concursuri, acces la un centru IT: acces wireless, expoziţie de artă plastică, târg de tradiţii şi obiceiuri populare, carnaval stradal ce constă în prestaţii artistice gen fakiri, jonglori, mimi, dansatori, artificii vulcan, măşti, paradă de costume de epocă, fanfară etc., festival de film, maraton de fotbal pentru elevi şi studenţi.

 

Datorită succesului de care s-a bucurat „Noaptea Albă” în primele două ediţii, Autoritatea Naţională pentru Tineret organizează în data de 26 – 27 octombrie 2007 a treia ediţie a acestui eveniment.

 

Astfel, în noaptea de 26 spre 27 octombrie 2007 „Noaptea Albă” se va desfăşura în Braşov, Arad, Bistriţa, Botoşani, Constanta, Oradea, Craiova, Piteşti , Ploieşti, Drobeta Turnu Severin, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Târgu Mureş, Baia Mare, Timişoara, Iaşi, Cluj, Deva şi Bucureşti.

 

Pentru această ediţie a „Nopţii Albe” Autoritatea Naţională pentru Tineret vă propune concursul „Chipul unei Generaţii”.

 

Ce trebuie să faceţi pentru a participa la acest concurs?

 

În primul rând trebuie să faceţi cât mai multe fotografii, apoi trebuie să încărcaţi aceste poze pe forumul Autorităţii Naţionale pentru Tineret

 

Fiecare oraş va beneficia de un topic pe forumul ANT unde veţi putea încărca pozele făcute de voi în funcţie de oraşul din care proveniţi. Fiecare poză trimisă va face parte dintr-o poză mult mai mare care va purta numele/va reprezenta oraşului vostru. Cu cât veţi trimite mai multe poze cu atât poza oraşului vostru va fi mai mare şi va avea mai multe şanse de câştig. La finalul evenimentului se va organiza un clasament al oraşelor participante cu poza mare alcătuită din toate pozele voastre, cea mai mare poză (numărul cel mai mare de fotografii încărcate pe forum) va primi un premiu special.

 

De asemenea toate oraşele participante vor fi conectate prin intermediul internetului.

 

În fiecare oraş participant vor exista ecrane pe care vor rula toate pozele trimise de voi. Vă aşteptăm deci să vă recunoaşteţi pozele pe aceste ecrane.

 

Vă invităm să fiţi alături de noi pentru a face din noaptea de 26 spre 27 octombrie o adevărată Noapte Albă a generaţiei tale.

 

Sursa: www.e-tineret.ro


Rezolutiile Comisiei Clickio

Publicat pe de scout.ro

În urma primei campanii de blogvertising din România, ONCR a câştigat la data de 1 septembrie 2007 premiul de 30001 RON, destinaţi – conform scopului campaniei – unui proiect de dezvoltare derulat de un ONG.

 

În perioada următoare, Consiliul Director a numit o comisie formată din 3 persoane (inclusiv un membru al CD): Laura Ruxanda, Iuliana Rada, Horaţiu Pop.

 

În intervalul 13-19 septembrie, comisia a recepţionat toate propunerile venite din interiorul ONCR cu privire la destinaţia acestei sume. Cele 26 de propuneri (descărcabile aici) au fost înregistrate în ordinea sosirii lor, şi analizate prin prisma  a 7 criterii prezentate mai jos:

 

Propunerile:

 

1) Jamboree Naţională – Radu Şerban – CL Hermannstadt Sibiu
2) Licitaţie de proiecte – Sorin Boroş – preşedinte ONCR
3) Centrul Carpatin Scout – Iuliu Mihail Ursu (Speedy) – CL Licos Timişoara
4) Angajare Director Executiv – Sorin Boroş – preşedinte ONCR
5) Recrutare şi formare de manageri de proiect – Sorin Boroş – preşedinte ONCR
6) Cheltuieli administrative – comunicarea cu centrele locale – Sorin Boroş – preşedinte ONCR
7) Caravana verde – Cercetaşii te invită să respecţi natura – Sorin Bota – CL Orion Miercurea Ciuc
8) Festivalul Medieval Seini 2008 – Nicu Romaniuc – CL Cluj-Napoca
9) Born to be scout – Făcut să fii cercetaş – Ciprian Sfirlogea – CL Ecaterina Teodoroiu Tg Jiu
10) Aproape de natură – Ciprian Sfirlogea – CL Ecaterina Teodoroiu Tg Jiu
11) Festivalul Naţional Unitate şi Prietenie, ediţia 10 – Cătălin Muntean – CL Axente Sever Alba Iulia
12) Materiale de promovare ONCR în străinătate – Andreea Gavrilovici – Departamentul Internaţional ONCR
13) Drogul – prieten sau duşman? – Roxana Bolţaşu – CL Ecaterina Teodoroiu Tg Jiu
14) International Award Romania – IARo Kick-Off – Cătălin Muntean – International Award Romania
15) Festivalul Luminii ediţia 4 – Cristi Moldovan – CL Cluj-Napoca
16) Vânătoare bună! – Roxana Bolţaşu, Aura Sulea – CL Ecaterina Teodoroiu Tg Jiu
17) Ordine financiară în conturile ONCR – Iulian Popescu – secretar Consiliul Director al ONCR
18) Administraţie eficientă CL – Iulian Popescu – secretar Consiliul Director al ONCR
19) Camp – stagiu de formare – practic – Orhan Raşid – CL Pandion Haliaetus Tulcea
20) Şcoala de iarnă Retezat 2008 – Gherman Laurian – CL Hunedoara
21) Noi suntem cercetaşii! – Gherman Laurian – CL Hunedoara
22) Un oraş curat ca un suflet de copil – Ioana Sălăjan – CL Pandion Haliaetus Tulcea
23) Împreuna pentru o lume mai bună – Cristina Anghel – CL „Virgil Oniţiu” Braşov
24) Să învăţam unii de la alţii – Doina Cucuteanu – CL Focul Viu Buzău
25) Realizarea unor „pachete naţionale” pentru contingentele româneşti care participă la campuri în străinătate – Sinziana Rasca – Departamentul Internaţional ONCR
26) Reorganizarea scoutshop-ului – Sinziana Rasca – CL Suceava

 

Criteriile:

 

A. relevanta pentru ONCR
B. sustenabilitate (din punctul de vedere al managementului)
C. continuitate după încheierea proiectului
D. posibilitate de co-finanţare
E. proiectul sa fie in ton cu declaraţiile publice făcute
F. impact in mediul ONG
G. conformitate cu scopul campaniei.

 

Între 19 şi 24 septembrie, comisia a evaluat propunerile, şi a întocmit o listă finală pe care a supus-o spre validare Consiliului Director. În şedinţa din 29 septembrie, CD a decis asupra iniţiativelor ce vor fi finanţate din campania Clickio, după cum urmează:

 

1. Angajare Director Executiv – 10.000 RON
2. Licitaţie de proiecte – 10.000 RON
3. Ideea conţinută în proiectele „Manageri de proiecte” şi „Împreuna pentru o lume mai bună” – 10.000 RON

 

În procesul verbal al şedinţei CD sunt conţinute detaliile tehnice cu privire la modul de implementare al fiecărui proiect în parte.

 

Comisia Clickio


28000001 de strazi

Publicat pe de scout.ro

Până ieri, 5 octombrie 2007, erau 28 de milioane de drumuri deschise, de la inima lui B.P. la inima celor care au depus promisiunea de cercetaş. Azi este un drum în plus după ce Centrul Local „Adormirea Maicii Domnului” din Pildeşti a dat numele lui Baden Powell unei străzi din sat, foarte aproape de sediul centrului nostru.

 

Într-o zi, în vis, m-am întrebat: Ce urmă putem să lăsăm cu ocazia Primului Centenar cercetăşesc 1907-2007?

 

Au trecut multe. Toate sub formă de întrebări.

 

– Putem să dăm numele lui B. P. unui continent care să adune toţi scout-işti din lume?
– Prea mult, mi-am zis.
– Ar fi posibil că o ţară nouă să aibă numele fondatorului nostru?
– Acolo se va vorbi numai o limbă, limbajul dragostei; vor fi iubite plantele, animalele şi tot ce este pe pământ, şi cercetaşii se vor ocupa de a-i sluji pe semenii săi, mai ales pe cei mai puţin dotaţi.
– Greu, mi-am zis.
– Hai! Să ne adunăm într-un cartier, un cartier deschis la toate vânturile şi să dăm numele lui B. P.
– Se poate?
– Hai! Să mergem la ţară, poate că acolo vom găsi un loc frumos şi lat unde putem întemeia un sat, satul lui B. P.
– Dar, nu ar fi uşor. Suntem prea mulţi pentru a forma un singur sat.
– Dar, ce s-ar întâmpla dacă într-un sat, unde sunt copii şi tineri, băieţi şi fete minunate dăm numele lui B. P. la o stradă care va fi al 28000001-lea drum care să poarte numele acestui mare educator şi om de credinţă din timpurile moderne care se numeşte Lordul  ROBERT BADEN POWELL?

 

Şi visul s-a făcut realitate.

 
Fr. Jesús Sagredo, membru fondator al
C. L. „Adormirea Maicii Domnului”, Pildeşti


Training for Scout Leaders

Publicat pe de scout.ro

După multe aşteptări din partea liderilor arădeni, departamentele Resurse Umane, Principii şi Valori şi Programe ale Centrului Local ARAD au făcut un seminar, numit “Training for Scout Leaders”  în perioada 29-30 septembrie, la sediul “Parcului Naţional Lunca Mureşului”.

 

După sosirea liderilor participanţi (17 lideri – Arad, 2 lideri – Timişoara, 1 lider – Oradea)  şi cazarea la acel sediu (a cărui confort se ridică la cel al unui hotel de 3 stele) echipa de formatori, alcătuită din 4 lideri şi-a început treaba prin câteva jocuri de cunoaştere şi prin împărţirea liderilor participanţi pe patrule, apoi au urmat seminariile despre: sistemul patrulelor, sistemul de progres personal, planificarea unui program şi despre cadrul simbolic.

 

După partea teoretica, care a fost prezentată prin cele mai excelente metode, au urmat şi părţile practice prin care liderii participanţi au colaborat cu cei din patrulele lor. Între aceste cursuri a avut loc şi un atelier de team-building, terenul de lângă sediu fiind special creat pentru astfel de activităţi.

 

Duminică, după o scurtă încălzire în aer liber, a început a doua zi de cursuri. Au fost prezentate: definiţia proiectului, scopurile acestuia iar apoi fiecare patrulă de lideri a trebuit sa-şi facă propriul proiect , după care într-un cadru fictiv aceştia le-au prezentat în faţa unei comisii a finanţatorilor (formată din liderii formatori).  După teorie şi practică a urmat o altă sesiune de team-building, închiderea stagiului şi împărţirea diplomelor.

 

După doua zile de teorie, pusă însă şi în practică, liderii participanţi au plecat acasă cu un “bagaj” de cunoştinţe pe care le vor transmite mai departe, iar formatorii cu zâmbetul pe buze şi cu sufletul împlinit că au făcut tot ceea ce şi-au propus, aşteptând cu nerăbdare următoarea ediţie.

 
Toth Anamaria
C.L.”Phoenix”Arad


Ridică-te și Fă-te auzit!

Publicat pe de scout.ro

Ediţia de anul acesta a provocării „STAND UP and SPEAK OUT!” are loc pe intervalul 16-17 octombrie, cu un număr de acţiuni importante, planificate de „Global Call to Action against Poverty” (Apelul Global pentru Acţiune împotriva Sărăciei) şi Campania Millenium dezvoltată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a menţine avântul şi presiunea asupra liderilor ţărilor sărace şi bogate pentru a onora angajamentele făcute de a pune capăt sărăciei, a cunoaşte şi întări obiectivele Campaniei.

 

Anul trecut, cu sprijinul a peste 23,5 milioane de oameni, a fost stabilit un nou record mondial pentru cel mai mare număr de oameni care s-au ridicat împotriva sărăciei şi pentru Millennium Development Goals în decurs de 24 de ore. Aceasta mobilizare în masă a trimis un mesaj clar factoriilor de decizie că exista o mişcare mondială de oameni care nu mai sunt pregătiţi să stea în tăcere în faţa sărăciei şi a promisiunilor deşarte.

 

Anul acesta, cu dedicaţia şi sprijinul tău, urmărim să ne unim forţele şi să batem recordul de anul trecut.

 

În concordanţă cu colaborarea noastră pentru Campania Millennium prin intermediul Memorandumului de Înţelegere semnat în 2005, Cercetăşia Mondială poate contribui la această iniţiativă mondială prin mobilizarea cât mai multor tineri pentru a se ridica şi a se pronunţa împotriva sărăciei şi a inegalităţii, pentru atingerea Obiectivelor Campaniei (MDG) şi pentru a participa la încercarea de a doborî recordul mondial. Copiii şi tineretul sunt un segment larg şi puternic al populaţiei lumii, cu un rol puternic de jucat în 16-17 octombrie.

 

Se speră că prin reţeaua enormă reprezentată de Organizaţia Mondială a Mişcării Scout, cercetaşii vor organiza evenimente „STAND UP and SPEAK OUT”.

 

Există mai multe moduri prin care tinerii pot participa: organizarea de dezbateri în şcoli, lobby pentru ca sportivii să poarte o banderolă albă la mână în timpul unei întreceri sportive, iniţierea de discuţii în clase despre sărăcie sau piese de teatru stradal.

 

Anul acesta este simbolic deoarece marchează jumătatea de drum către 2015, termenul limită pentru realizarea MDG. Este mai important ca niciodată să ne unim forţele într-un efort comun de a populariza şi a-i ajuta pe oameni să înţeleagă importanţa obiectivelor Campaniei Milenium şi să le reamintim politicienilor să îşi respecte promisiunile făcute în acest sens.

 

Provocarea „Ridică-te şi Fă-te auzit!” este o oportunitate pentru a ne  asigura că rezolvarea problemei sărăciei rămâne o prioritate în agenda politică globală.

 

Pe 16 şi 17 octombrie, pentru a coincide cu Ziua Internaţională a Eradicării Sărăciei, vom încerca să stabilim un nou record mondial prin provocarea oamenilor din toată lumea să se ridice şi să se exprime împotriva sărăciei, inegalităţii sociale şi pentru a atinge MDG-uriile.

 

Este uşor să luaţi parte la campanie prin organizarea unui eveniment „STAND UP and SPEAK OUT” sau să vă alăturaţi unei iniţiative existente deja în zona voastră, vizitaţi www.standagainstpoverty.org

 

Cercetăşia mondială doreşte să transmită un mesaj puternic factoriilor de decizie mondiali pentru a continua lupta împotriva sărăciei şi a lua parte la activităţile din 16-17 octombrie.

 

Obiectivele Campaniei Millenium

 

Ca o iniţiativă cheie a ONU, Campania Millennium încurajează şi susţine efortul cetăţenilor de a contabiliza acţiunile guvernului lor pentru atingerea obiectivelor campaniei.

 

Adoptată formal de 189 de ţări în anul 2000, MDG-uriile sunt un set de 8 ţinte specifice prin care se doreşte colaborarea ţărilor sărace cu cele bogate pentru a înlătura împreună sărăcia şi foametea extremă, de a asigura copiilor  educaţia primară, de a promova egalitatea sexelor, de a îmbunătăţi sănătatea mamelor şi a copiilor, de a înfrânge răspândirea HIV/SIDA, a proteja mediul şi de a crea un parteneriat global pentru dezvoltare ţărilor sărace.

 

Articol preluat de pe www.scout.org


Noul next.scout.ro

Site-ul este în mare parte finalizat, este complet funcţional şi începând cu 1 oct 2007 disponibil oamenilor din lumea întreagă care vor să afle detalii despre Cercetăşia românescă, ce mai e nou şi cum face lumea mai bună partea românească a celor 28 de milioane de cerectaşi.

 

Ce aduce noul site?

 

Pe lângă noul design, noul site aduce îmbunătăţiri simţitoare atât la nivelul informaţiei şi cum este ea prezentată cât şi la nivelul de programare şi utilizare.

 

Există o secţiune specială dedicată părinţilor sau adulţilor, pe care sperăm să o putem completa împreună, o secţiune video şi una de „Fotografia lunii”.

 

De asemenea, secţiunea de ştiri, din care cele mai noi vor apărea şi pe prima pagină, aduce un suflu nou felului în care se transmit informaţiile.Probabil că dacă veţi avea răbdarea să navigaţi pe site, veţi observa prezenţa funcţională şi în curând completă a variantei în limba engleză.

 

În rest, vă las să descoperiţi ce ştie şi ce poate face noul www.next.scout.ro

 

Înainte de a încheia, vreau să îi mulţumesc lui Vasile Varzariu (CL Suceava), programatorul situ-lui, care a trebuit să îmi suporte toate capriciile şi mofturile, care nu au fost puţine, mai ales în ultima perioadă.

 

De asemenea, le mulţumesc celor care ne-au dat o mână de ajutor la texte (Ioana Sandu, Simina Motoc), care au ajutat la tradus sau la corectat texte (Bogdan Pater, Anca Urdea, Irina Tipi, Irina Paraschiv), celor care au trimis materiale sau poze pentru a putea fi folosite pe site şi nu în ultimul rând vouă, cititorii care aţi avut răbdare şi încredere în echipa care a lucrat la site.

 

Vă stăm la dispoziţie pentru comentarii, sugestii, reclamaţii, plângeri, aticole, poze, filmuleţe, idei de articole, doritori de a fi editori pentru site etc etc la comunicare@next.scout.ro.