Locație: București, sediul național al Organizației Naționale Cercetașii României (ONCR)
Program: Full-time
Despre noi
La cercetași, fundraisingul nu se rezumă doar la atragerea de fonduri, ci presupune, în primul rând, construirea unor relații cu oameni și organizații care cred în puterea educației de a schimba comunități și în șansa fiecărui copil și tânăr de a-și descoperi și valorifica propriul potențial.
Cercetășia este una dintre cele mai mari mișcări educaționale pentru copii și tineri din lume. În România, ONCR construiește de peste 35 de ani contexte de învățare prin experiență, în care copiii și tinerii își dezvoltă autonomia, încrederea, spiritul civic și capacitatea de a contribui la comunitățile din care fac parte.
Astăzi, suntem o organizație națională cu peste 6.900 de membri, aproximativ 79 de structuri locale și o comunitate de peste 1.300 de adulți voluntari. Pentru ca programul educațional cercetășesc să ajungă la cât mai mulți copii și tineri, avem nevoie de resurse și de parteneriate pe termen lung. De aceea, căutăm un coleg sau o colegă care să dezvolte și să coordoneze activitatea de fundraising a organizației.
Rolul tău
Vei avea un rol esențial în dezvoltarea sustenabilității financiare a ONCR, prin două direcții principale de fundraising:
- Corporate fundraising (50%) – dezvoltarea relațiilor cu mediul de afaceri, atragerea de sponsorizări și construirea de parteneriate strategice;
- Individual fundraising (50%) – atragerea și fidelizarea donatorilor individuali, prin campanii online și dezvoltarea mecanismelor de donație.
Ce vei face?
1. Corporate fundraising – parteneriate cu mediul de afaceri
- Identifici companii și oportunități de colaborare relevante pentru misiunea și programele ONCR;
- Dezvolți și implementezi planuri de abordare a potențialilor sponsori și parteneri;
- Construiești propuneri de parteneriat și prezentări adaptate intereselor și priorităților companiilor;
- Negociezi și dezvolți relații cu partenerii corporate, urmărind construirea unor colaborări pe termen lung;
- Gestionezi relația cu sponsorii existenți și te asiguri că angajamentele asumate de organizație sunt respectate.
2. Individual fundraising – donatori individuali și campanii online
- Dezvolți și implementezi campanii de atragere de donații de la persoane fizice;
- Identifici oportunități de creștere a comunității de donatori și dezvolți mecanisme pentru atragerea de donații punctuale și recurente;
- Coordonezi campanii de fundraising în mediul online, în colaborare cu echipa de comunicare;
- Contribui la dezvoltarea și optimizarea canalelor digitale de donație și a parcursului donatorului, de la primul contact până la donație și fidelizare;
- Dezvolți comunicarea cu donatorii și mecanismele de recunoaștere, informare și menținere a relației cu aceștia.
3. Planificare și rezultate
- Contribui la dezvoltarea și implementarea strategiei de fundraising a ONCR;
- Elaborezi planuri anuale de fundraising, cu obiective, activități și indicatori de performanță;
- Monitorizezi rezultatele campaniilor și parteneriatelor, analizezi datele și propui măsuri de îmbunătățire;
- Gestionezi portofoliul de donatori și parteneri, precum și evidența activităților și rezultatelor de fundraising;
- Colaborezi cu echipa executivă și cu celelalte departamente pentru identificarea nevoilor de finanțare și valorificarea oportunităților de susținere a programelor organizației.
Ce căutăm?
Ne dorim un profesionist care îmbină abilitățile de relaționare și negociere cu gândirea strategică, inițiativa și orientarea către rezultate.
Este important să ai:
- Minimum 3 ani de experiență relevantă în fundraising, dezvoltare de parteneriate, vânzări consultative sau marketing digital, cu rezultate pe care le poți demonstra;
- Experiență în atragerea de resurse de la companii și/sau donatori individuali;
- Capacitatea de a construi propuneri de colaborare și de a adapta mesajele la diferite categorii de finanțatori;
- Abilități foarte bune de comunicare, prezentare, negociere și relaționare;
- Capacitate de planificare, organizare și gestionare autonomă a activităților;
- Competențe digitale și capacitatea de a lucra cu instrumente de analiză și monitorizare a rezultatelor;
- Cunoașterea limbii engleze.
Nu căutăm doar pe cineva care știe să scrie proiecte sau să obțină sponsorizări punctuale, ci o persoană care poate construi relații, dezvolta oportunități și transforma susținerea oamenilor și companiilor în resurse constante pentru organizație.
Ce îți oferim?
- Un rol cu responsabilitate reală și posibilitatea de a contribui direct la dezvoltarea uneia dintre cele mai importante organizații educaționale pentru copii și tineri din România;
- Autonomie și spațiu pentru inițiativă în dezvoltarea activității de fundraising;
- O echipă profesionistă și o comunitate națională de voluntari implicați;
- Program de lucru flexibil
- Perioadă contractuală: un an, cu posibilitatea de prelungire, începând cu ianuarie 2027.
- Acces la oportunități de formare și dezvoltare profesională, inclusiv evenimente naționale și internaționale;
Cum aplici?
Dacă te regăsești în acest rol și ai experiența necesară, trimite-ne CV-ul și câteva rânduri despre experiența ta relevantă în fundraising la haiinechipa@scout.ro, cu subiectul „Aplicație – Fundraising Manager”, până la 23.11.2026.
Ne interesează în special să aflăm despre proiectele, campaniile sau parteneriatele la care ai contribuit și rezultatele obținute. Vom analiza toate candidaturile cu respectarea principiilor confidențialității și egalității de șanse. Vor fi contactate persoanele selectate pentru etapa de interviu.
Hai să construim împreună resursele care duc cercetășia mai departe!