Categorie: Multimedia

InfoScout revine cu numarul 8

Publicat pe de scout.ro

Revista revine cu numarul 8 – octombrie 2008.

Revista se poate descarca aici!

Din cuprins: 

– Cartea Junglei, povestea continua: Lupisorul Yupi – rubrica dedicata lupisorilor
– Temerarii sunt provocati: “Naufragiul”, episodul 1
– Tehnici cercetasesti: Pregatirea echipamentului
– Interviu cu un parinte

Acestea sunt doar cateva din rubricile prezente in revista. Restul le poti descopri singur.

Spor la lecturat,

Alin Pascaru, redactor-sef InfoScout


Cercetasii la Gala premiilor Estuar

Publicat pe de scout.ro

In 10 octombrie 2008, de Ziua Mondiala a Sanatatii Mintale, a avut loc Gala anuala a fundatiei Estuar, editia a V-a: "Gala gesturilor de suflet in sanatate mintala".

Printre castigatori s-a numarat si Filiala Tg. Jiu a ONCR, reprezentata prin Ciprian Sfirlogea, cu proiectul derulat de cercetasii din Tg. Jiu finantat prin programul FDSC de dezvoltare a abilitatilor de viata.

Proiectul se numeste "Prietenii sunt pentru totdeauna" si scopul principal al proiectului a fost acela de a dezvolta o relatie de prietenie solida in cadrul unui grup mixt de copii cu varste cuprinse intre 10 si 17 ani.
Zece dintre cei 20 de copii se afla sub tutela Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva  din municipiul Targu Jiu, iar ceilalti sunt cercetasi din Centrul Local "Ecaterina Teodoroiu". Acest grup a fost ales tocmai pentru a sublinia ideea ca oamenii, desi sunt diferiti, au nevoi si dorinte asemanatoare.

Printre invitati s-au numarat Mihaela Radulescu, Mirabela Dauer, Mihai Traistariu, Catalin Botezatu, Bianca Brad, Liana Stanciu si Elena Udrea.

Fundatia Estuar a fost fondata in septembrie 1993 de catre Asociatia Penumbra din Scotia si Liga Romana de Sanatate Mintala.
Misiunea Fundatiei Estuar este de a oferi optiuni sociale si alternative adultilor cu probleme de sanatate mintala, pentru reintegrarea lor in comunitatea romaneasca.

Andreea Blaj, CL Sf. Anton Iasi


Cercetasii valceni au adoptat raul OLT

Publicat pe de scout.ro

In perioada 23-24 septembrie 2008 s-au desfăşurat în municipiul Ramnicu Vâlcea şi la Călimăneşti mai multe acţiuni în cadru proiectului de conştientizare şi ecologizare „Adoptă un râu!"

 

Proiectul este iniţiat de „Romtelecom" şi Asociaţia „Salvaţi Dunărea şi
Delta" şi susţinut de Administraţia Naţională „Apele Române". Scopul
pentru acest an este curăţarea câtorva zone de pe cursul râului Olt şi
formarea unei comunităţi în jurul acestuia, care să îl adopte şi să îl
îngrijească în permanenţă.

 

Filiala Râmnicu
Vâlcea a Organizaţiei Naţionale Naţionale „Cercetaşii României"
(cunoscută şi sub numele de Centrul local „Mircea cel Bătrân") a fost
aleasă de iniţiatorii proiectului parteneră în proiect, dar alături de
cercetaşi au fost şi alţi elevi de la Colegiile Naţionale „Mircea cel Bătrân" şi „Alexandru Lahovari", Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab"şi Colegiul Naţional, Grupul Şcolar Tehnic Energetic, toate din Râmnicu Vâlcea şi Colegiul Naţional Economic-Administrativ şi de Servicii Călimăneşti.

 

In
23 septembrie a.c. s-au desfăşurat activităţile de informare –
prezentarea proiectului, o prezentare pe tema poluării râului Olt,
instruirea voluntarilor pentru curăţenie – iar in 24 septembrie, s-au
desfăşurat acţiunile de ecologizare de-a lungul râului
Olt, pe sectoarele Turnu- Căciulata şi Ramnicu Vâlcea – Nord la ieşirea
din oraş spre comuna Dăeşti. Au fost strânsă o cantitate mare de
deşeuri, cea mai mare parte PET-uri si pungi de material plastic.

 

 Majoritatea participanţilor au fost cercetaşii
exploratori ai unităţilor „Caraiman" şi „Cassiopeea" şi temerarii de
la „Acvila", ceilalţi elevi fiind colegii cercetaşilor.
Nu trebuie omişi nici adulţii participanţi, angajaţi ai „Romtelecom"
Vâlcea şi Serviciului de Gospodărire a Apelor din cadrul Agenţiei de
Protecţia Mediului Vâlcea.

 

Cu toţii au făcut o treabă bună – aşa cum de altfel a fost percepută şi
de cetăţenii celor două oraşe şi de cei din localităţile învecinate -,
reflectată ca atare şi în presa locală, la posturile de
radio şi televiziune din Râmnicu Vâlcea ( „Viaţa Vâlcii", „Monitorul de
Vâlcea, „Curierul de Vâlcea", „Metronom GX", „VTV" şi „Vâlcea 1").

 

În
perioada următoare cercetaşii râmniceni şi partenerii lor din Vâlcea,
şi din alte localităţi ale ţării, în mod special cele riverane Oltului,
vor desfăşura acţiuni având ca finalitate formarea comunităţii despre
care aminteam mai sus, respectiv constituirea Clubului Apei.

 

Pentru detalii referitoare la proiectul „Adoptă un râu" vă indicăm pagina web www.adoptaunrau.ro

 

autor: Vald Vinereanu, CL Mirecea cel Batran Ramnicu Valcea

sursa: www.aventuragaesti.evonet.ro


S-a semnat Carta Europeana a Sigurantei Rutiere

Cercetasii din Gaesti au semnat European Road Safety Charter

In data de 18 septembrie 2008, a avut loc la Bucuresti semnarea Cartei
Europene a Sigurantei Rutiere, eveniment organizat sub egida
Ministerului Transporturilor si a Directiei Generale pentru Energie si
Transport a Comisiei Europene.

Carta Europeana a Sigurantei
Rutiere, initiata ca un document de politica a Comisiei Europene in
anul 2001, isi propune sa reduca numarul de accidente de circulatie
mortale care au loc in Europa cu 50% pana in 2010, salvand peste 25000
de vieti. Acest proiect reprezinta cea mai mare platforma de actiuni
care cuprinde toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene si are
la baza angajamente civice semnate de asociatii, companii si institutii
ale statului, avand in prezent peste 1.100 de semnatari din tarile
europene.

Cu ocazia acestui eveniment, numarul semnatarilor
din Romania ai documentului european creste de la 4, in 2007, la 22, in
2008. Acestia provin din randul organizatiilor neguvernamentale, ai
societatilor comerciale si ai institutiilor publice. Printre ei, se
regaseste si Centrul Local Aventura Gaesti al Organizatiei Nationale
Cercetasii Romaniei , organizatie neguvernamentala dintre cele mai
active din judetul Dambovita
Fiecare dintre organizatiile
semnatare si-a propus un set de activitati practice, care au ca scop
imbunatatirea sigurantei rutiere, de la campanii de sensibilizare a
soferilor, proiecte educationale si de informare a tuturor
participantilor la trafic, pana la actiuni de imbunatatire a
infrastructurii rutiere. Toate aceste activitati sunt cuprinse intr-un
angajament pe care si-l propune fiecare semnatar in parte pentru o
perioada de 3 ani.
Comisia Europeana invita orice organizatie
interesata sa se alature celor peste 1100 de semnatari din Uniunea
Europeana. Informatii suplimentare despre Carta, precum si
angajamentele semnatarilor pot fi accesate pe site-ul oficial al
Cartei: www.erscharter.eu.

Sursa: www.prefecturadambovita.ro


In sprijinul sinistratilor, la inceput de an scolar

Cercetasii ajuta copiii din familiile sinistrate sa inceapa noul al scolar

 

Chiar
inainte de inceperea anului scolar, cu mic cu mare, cercetasii suceveni
s-au strans la Vatra Moldovitei in cautarea comorii piratilor.

Pirati
in Vatra Moldovitei? Ei bine… da! Campul Centrului Local Suceava, care
a durat 5 zile (9-13 septembrie), a readus la viata eroii povestilor copilariei.

Peter Pan si aliatii sai, copiii Taramului de Nicaieri, s-au aflat in cautarea comorii pline cu ROM, ascunse de piratii capitanului Hook.

Piratii
s-au transformat insa in haiduci in cea de-a doua zi de camp, cand
cercetasii s-au dus, insotiti de reprezentantii I.J.P.Suceava, in
zonele afectate de inundatii din Straja si Brodina, unde au impartit
copiilor din familiile sinistrate rechizite pentru inceperea noului an
scolar.

Ghiozdanele si pachetele cu rechizite au fost asigurate cu bunavointa conducerii magazinului Selgros Suceava si a tipografiei Grup Musatinii, dar si a cercetasilor care au donat parte din continutul darurilor care au ajuns la copii.

Si
pentru cei care se intreaba inca “oare cum isi petrec timpul copiii
Taramului de Nicaieri?”, putem sa le spunem ca inca din prima zi,
cercetasii s-au distrat construind banci si mese, gatind mancare la
foc, invatand sa jongleze cu poi-uri si Diablo, participand la ateliere
de prim ajutor si autoaparare.

Nu
au lipsit nici olimpiadele unde copii au alergat in saci si au avut
probe de stafeta, dar nici povestile cu vanatori si scriitori de
povesti.

Multe dintre activitati n-ar fi fost posibile fara ajutorul Romsilva, Ocolul Silvic Moldovita, Organizatiei Crucea Rosie, al Manastirii Moldovita, al I.P.J Suceava si al I.S.J. Suceava.

Iar
pentru a da un bun exemplu tuturor, vineri, echipele de cercetasi si-au
pus manusile de lucru, au luat saci menajeri, si au ecologizat atat
zona de campare, cat si imprejurimile. Din gunoiul strans, eu au
construit un monstru care le-a aratat celor prezenti ce inseamna neglijenta in depozitarea gunoaielor.

In
ultima seara, in ciuda vremii capricioase, echipele au reusit sa
colecteze toate indiciile care ii ghidau spre locul in care era
ingropata comoara, si au pornit in cautarea ei. Spre surpriza tuturor,
ROM-ul din comoara a fost tricolor, prilej de bucurie pentru toata
lumea.

 

Sinziana Rasca, Centrul Local Suceava


Contura08 – Campul National al Cercetasilor Elvetieni


Alaturi de membri ai Organizatiei Nationale a Ghizilor din Romania, Centrul Local "Panaitescu" Bucuresti a
participat la Contura'08. Acest camp are loc o data la 14 ani, iar
în 2008 au fost 23000 de participanti, printre care s-au numarat si 500 de invitati
din strainatate (Romania, Argentina, Austria, Italia, Spania). Limbile oficiale
au fost germana, franceza si italiana, iar numele campului provine, pe de o
parte, dintr-un cuvant romanche (a 4a limba în Elvetia, o combinatie a
celorlalte 3, care se vorbeste la granita cu Italia – am înteles ca e posibil sa
semene cu romana ) ce semnifica „contur" si,
pe de alta parte, din 3 cuvinte: CONnexion(fr) – URsprung(germ) – Avvenire(it)
= conexiune – trecut – viitor. (…)

(continuarea in nr. 7 al revistei InfoScout «data de aparitie: 15 septembrie 2008»)

 

Ana
Oprea – coordonatorul grupului în Elveţia

colaborator InfoScout


Cupa Izvoarelor – Editia a XIa


Imi aduc aminte
cum pe la inceputul verii mă intalneam cu un grup zgomotos de temerari iesind
vioi de la scoala.

– „Vine vacanta?",  ii întreb eu sugubat.

– „Vine Cupa!
Vine Cupa Izvoarelor!", raspund ei intr-un cor al entuziasmului.

Si pe buna
dreptate, de ani buni, Cupa Izvoarelor a devenit un reper insemnat cu rosu in
calendarul cercetasului roman. An de an, cercetasii de la C.L. „Mircea cel Batran"
Ramnicu Valcea, ne invita la un prolog al verii cu aventuri pe plaiuri valcene.

 

Nici in 2008 nu
au luat pauza si au venit cu inca o Cupa montana, a 11-a la numar. Editia de
anul acesta s-a desfasurat in perioada 19-22 iunie, in comuna Costesti, Parcul
National Buila-Vanturarita, cel mai nou si mai mic parc national, adunand
aproape 300 de cercetasi participanti: temerari, exploratori, seniori si lideri.
(…)

(continuarea in nr.
7 al revistei InfoScout «data de aparitie: 15 septembrie 2008»)

 

Gata Oricând,

Lucian Nedeluţ

Redactor Info Scout

lucian.nedelut@infonext.scout.ro


«Chemarea la Stanca Sfatului» – Campul National de Lupisori


Campul national de lupisori s-a desfasurat in perioada 18-23 august 2008, la Comanesti.

La
aceasta editie au participat 45 de lupisori (7-11 ani) insotiti de 23
de lideri din 7 centre locale din tara : Bacau, Galati , Targu Jiu,
Iasi, Suceava, Bucuresti – Panaitescu si Baltati iar timp de 2 zile li
s-au alaturat si un grup de 14 cercetasi francezi.

Organizatori
au fost Organizatia Nationala "Cercetasii Romaniei", care s-a bucurat
de sprijinul Primariei Comanesti, pompierilor si Politiei de
Proximitate prin dl Dumitru Dobos si Centrului "Europe Direct Comanesti" prin dl Jitaru Narcis.

Obiectivele
atinse au fost, promovarea sistemului de progres, participarea la
activitati in echipe de lucru mici, etc.Lupisorii au avut de parcurs
cerintele pt 2 insemne de merit – constructor si sportiv – lucru care
au si reusit sa-l faca.

Tema campului a fost Chemarea pe Stanca Sfatului iar deschiderea a avut
loc pe un deal deasupra Comanestiului unde cercetasii au facut
cunostinta cu prietenii lor din jungla: Akela, Bagherra, Baloo, Chill,
Hathi si Kaa.

Pe
parcursul celor 6 zile au avut activitati precum: olimpiada scout,
marele hike pentru salvarea lui Mowgli, campionatul de scoutball, si
marea fiesta unde si-au invitat parinti, prieteni si le-au aratat ce au
stiut ei sa faca toata saptamna prin macheta patrulei.

Cele 7 patrule au organizat o expozitie special pentru invitati iar la
marea fiesta au cantat, si-au prezentat imnul campului, au dansat dar
au stiut sa spuna si bancuri.

Mai multe detalii in numarul 7 al revistei InfoScout.

 

Elena Petrea, Responsabil National Lupisori


Marcare de trasee turistice in Fagaras


Acum trei ani, tinerii cercetasi
ciucani, coordonati de Vasile Grecu si Irina Groza, s-au angajat intr-un
proiect amplu, care consta in crearea unor noi trasee turistice montane si
remarcarea altora deja existente, in partea sudica a Masivului Fagaras. Au pornit
din comuna Harseni si au ajuns pana la altitudinea de 2.300 m pe Varful Berevoiescu
Mare. De la an la an echipa s-a marit, atat cu o noua serie de exploratori ai
CL Orion, cat si cu exploratori ai filialelor Targu-Mures si Giurgiu, care au raspuns
invitatiei ciucanilor de a participa la proiect. „Am trait la extreme, cateodata
doar cu o prajitura Magura toata ziua, dar asta nu ne-a impiedicat sa ne facem
treaba: suntem cercetasi si deci suntem gata oricand!"
, afirma Bogdan, lider
invitat din CL Giurgiu.

 

Munca propriu-zisa

 

Pana a se ajunge la munca cea mai „placuta",
exista o serie de alte lucruri care trebuie facute: plecarea in recunoastere
pentru a stabili traseul exact de marcat si repornirea pe acelasi drum cu
rucsacuri in spate, vopsea si unelte pentru a incepe marcajul. De la an la an (incepand
cu 2006), fiecare etapa a proiectului a fost din ce in ce mai grea, o provocare
tot mai indrazneata pentru exploratori si lideri. S-a inceput cu un traseu mai
usor: Harseni – Copacel – Varful Pietriceaua si un traseu de legatura pe Braniste.
Apoi munca a devenit mai dificila, traseele mai lungi si organizarea campului
mai complexa; cercetasii au fost impartiti pe subcampuri pentru a fi mai
aproape de traseele pe care urmau sa le marcheze. Ultima faza a proiectului,
considerata ca fiind si cea mai grea, s-a incheiat prin marcarea urmatoarelor
trasee: Recea – Dejani – Manastirea Berivoi – Picioru Batran – Muchia Scoarta,
jonctiune cu cerc rosu; Recea – Manastirea Dejani -Saua Bratilei – Varful Ludisorul
si, in sfarsit, Margineni – Vacarea Mica – Vacarea Mare, pana sub Varful
Comisu. Noutatea in cadrul proiectului a fost infiintarea unei baze scout,
prima din Tara Fagarasului, in lunca satului Copacel, care sa serveasca tuturor
celor care doresc sa campeze in aceasta parte a masivului, fie ei cercetasi sau
nu. Inaugurarea muncii lor si implicit a bazei scout a avut loc in seara de Sfanta
Maria, printr-o prezentare video a traseelor marcate si un program de cantece si
jocuri cu copiii satelor implicate in proiect. Adultii si presa locala, care au
participat, au parut la fel de interesati si curiosi ca si cei mici.

 

Autoritatile la nevoie (nu) se cunosc!

 

Data fiind amploarea proiectului, a fost
nevoie atat de sponsorizari, cat si de ajutorul oficialitatilor din zona unde
s-a lucrat. Acest ajutor a constat mai mult in vorbe, in timpul campaniei
electorale. Daca in anii precedenti, primarul din Harseni a raspuns apelului
cercetasilor, anul acesta autoritatile au fost foarte reticente. Banii promisi
existau… mai mult in campanie; masini care sa asigure transportul cercetasilor
pana la zona de campare si de lucru: „nu se poate, ca pe sotia soferului o
cheama Maria, si-a facut si dumnealui planuri de sarbatori"
, conform spuselor
primarului din Recea. (Sa ne explicam: cercetasii se deplaseaza de preferinta
pe jos, fara a face mofturi, dar, in situatia data, era vorba de a scuti un
timp mai mult decat pretios, pentru a putea termina marcajele in timp util)
Aceeasi atitudine a avut-o si Consiliul Judetean Brasov care, in timpul
campaniei electorale, a promis bani pentru finantarea proiectului, pentru ca
apoi aceasta sa se faca „doar in limita fondurilor disponibile". De partea
cercetasilor au fost insa SC Lactate Harghita SA si Ultim SRL din Miercurea-Ciuc,
Serviciul Public Salvamont Victoria, Inspectoratul de Jandarmi Judetean
Harghita si Asociatia SOS Tara Fagarasului, care au muncit cot la cot cu
tinerii, „cei mai frumosi nebuni", dupa cum Radu Bunea, reprezentant Salvamont,
i-a numit pe acestia. Cu bune si rele, cu greutati si oboseala, ambitie si multa
voie buna, cercetasii au aratat, inca o data, ca sunt gata oricand sa faca fata
noilor provocari si sa se adapteze situatiei date, mereu cu gandul spre o lume
mai buna!

Laura BADUT

„O vara-ntreaga m-a tinut padurea, cu fata-n
iarba si gandul aiurea…."

N-a fost o vara intreaga, au fost doar
doua saptamani din august, asa cum ne-am obisnuit de atatia ani, doua saptamani
de camp cercetasesc in Muntii Fagaras, pe poteci
cunoscute sau inca neumblate. Daca ar fi fost un film ar fi sunat, poate, asa: „Urme
azteco-incase in Fagaras".Regia tehnica
: Vasile Grecu, responsabil programe
in CL „Orion" Miercurea-Ciuc, care nici daca s-ar fi impartit in zece nu s-ar
fi descurcat mai bine si care a fost aproape ubicuu: era in acelasi timp si la
primariile din Recea si Harseni, si cu cercetasii in Saua Nimaii ori Piciorul Batran,
si la volanul dubei (batrana si credincioasa noastra Carolina), aducand
provizii in camp si in alte o suta de locuri. Mari si Irina au hranit 48 de
persoane, au facut ratii si meniuri pentru un camp si alte trei subcampuri,
s-au jucat cu mare seriozitate de-a aztecii si incasii, au pansat degete zgariate
si suflete ranite. Au zbarcit-o de vreo doua ori, obligand cercetasii la
supravietuire: o prajitura Magura pe post de „pranzo-cina". Regia artistica:
Sorin, Diana, Cristi si Octav, care si-au masurat calitatile de tineri lideri
penduland intre imaginar (organizarea jocurilor alaturi de seniori) si real
(coordonarea subcampurilor si marcarea traseelor turistice). Multa munca nevazuta,
nopti nedormite si reintoarcere in copilarie, pentru a tese cu multa imaginatie
o poveste captivanta pentru exploratori. Scenariul: seniorii Laura,
Oana, Andreea, Alina, Claudiu, Sorin, Ovidiu, Petre si Andra, alaturi de Gabi si
Otilia, care i-au purtat pe exploratori inapoi in timp, in misterioasele
civilizatii amerindiene. Au „inventat" jocuri si au reinviat personaje din alte
vremi, ajutandu- i pe exploratori sa paseasca in lumi disparute care sa le imbogateasca
propria lume interioara, mintea si cultura. Perspicacitate, talent artistic,
forta fizica si psihica, inventivitate, toate au fost puse la bataie: unii
pentru a provoca, ceilalti pentru a rezolva situatii noi si inedite. Producatori
ar fi trebuit sa fie Consiliile locale din Recea si Harseni si Consiliul
Judetean Brasov. Din pacate, dupa ce au beneficiat electoral de proiectul
cercetasilor, au uitat sa-si onoreze promisiunile si n-au dat nici un ban (sau
foarte putini) din cei promisi, de parca i-ar fi dat din propriile buzunare si
nu din cei ai comunitatilor pe care le conduc si care vor beneficia de pe urma
muncii acestor adolescenti altruisti. Jenant,
domnilor, sa va faceti concediile prin diverse Brazilii, bucurandu-va la hrana
catorva copii! Mai aveti mult pana sa va ridicati la nivelul lor si mai aveti multe
de invatat de la ei in materie de simt civic. Europa va este inca foarte
departe. Sa trecem insa… Oaspeti invitati (cum ar spune americanii:
Guest Star): Ioana Zaharia, Alina, Zafy si Andrei, cercetasii de toata isprava
din Giurgiu, care, spre bucuria noastra, ne-au „amenintat" ca n-o sa mai scapam
de ei; bunii prieteni din CL Targu- Mures: Adi, Catalin, Diana, Anda, Silvia si
Antonia. Si, desigur, Arina, o temerara cu suflet de exploratoare. Multumim,
prieteni! In rolurile principale: exploratorii CL „Orion" Miercurea-
Ciuc, respectiv patrula de „Castori" ai Mihaelei, „Cheyennii" lui Florin si
„Mithrill" ai Szidoniei, peste douazeci de tineri care, toti, timp de 14 zile,
au muncit si si-au trait povestea amerindiana la cea mai mare intensitate. Au trecut cu tenacitate peste
obstacolele traseelor, cu ambitie peste provocarile jocurilor si cu
generozitate peste „hopurile" organizatorice. Ca de atatea
ori, cuvintele sunt de prisos. Muzica: Vasi si Radu, la neuitatele focuri
din serile calde si noptile adanc instelate. Fiecare vers – o urma pe rabojul inimilor noastre… Coloana
sonora
: paraul,
fagii, vantul si toate glasurile tinere impletite cu vocile padurii. „O vara-ntreaga
m-a tinut padurea, cu fata-n iarba si gandul aiurea, Iar acum, in toamna, la
plecare, se tanguie ca ma rup din inima ei si o doare…"

Sfarsit

Irina GROZA

Foto: Cristian GRECU


Jamboreea Central Europeana, Silesia 2008

Publicat pe de scout.ro

Anul 2008 a gǎzduit un alt eveniment cercetǎşesc la scarǎ internaţionalǎ:
Jamboreea Central Europeanǎ „Silesia", Polonia, eveniment aflat la a noua
ediţie, la care a participat şi ţara noastrǎ.

 

Jamboreea Central Europeanǎ – ieri şi azi

Evenimentul este realizat la nivel internaţional de organizaţii
cercetǎşeşti din ţǎrile central-europene, membre ale Mişcǎrii Mondiale Scout.
Prima întâlnire de acest gen s-a desfǎşurat în Spala, Polonia, în 1935,
urmǎtoarea adunare având loc abia în 1997 la Praga, Cehia.

Între anii 1998 – 2006 gazdele evenimentului au fost Slovacia, Polonia,
Ungaria, Cehia; cea de-a zece-a ediţie a Jamboreei urmând sǎ aibǎ loc în Ungaria în 2010.

Au venit, au participat, au plecat!

Printre ţǎrile participante se numǎrǎ şi România, reprezentatǎ de un grup
de 14 membri IST şi 14 temerari şi exploratori însoţiţi de doi lideri;
contingentul român a fost condus de Ana Avram, şef, şi Bogdan Pater, adjunct de
şef. La ceremonia de deschidere a participat şi consulul român în Charzow,
urmând ca la festivitatea de închidere, pe lângǎ cele 24 ţǎri participante, sǎ
asiste şi autoritǎţile locale poloneze şi membri ai Comitetului Onorabil din
Silesia.

Ce înseamnǎ Jamboreea Central
Europeanǎ Silesia 2008?

Timp de cinci zile, participanţii, împǎrţiţi în cinci sub-campuri, au avut
parte de un program pe cât de încǎrcat, pe atât de variat.

Ceremonia de deschidere a avut ca scop adunarea tuturor celor prezenţi,
cercetaşi, dar şi alţi invitaţi, şi introducerea lor în atmosfera Jamboreei
prin urmǎrirea unui spectacol audio-vizual. Nu au lipsit nici oficialitǎţile,
reprezentate de sub-secretarul Educaţiei Naţionale, Krystyna Szumilas, a
membrilor corpului consular din Polonia de Sud, şi nici presa. Prima searǎ s-a
încheiat cu un karaoke internaţional.

Programul evenimentului a cuprins ateliere ce acopereau domenii
diversificate, de la „Simboluri religioase" la dansuri tradiţionale indiene; de
la ateliere de film sau fotografie la activitǎţi yoga, etc.

În ciuda diversitǎţii lor, activitǎţile au fost îndreptate spre fiecare
ramurǎ de vârstǎ participantǎ: temerari, exploratori, lideri, membri IST.
Potrivit lui Bogdan Pater, membru IST, cea mai popularǎ activitate a acestora a
fost "jocul
"Vampire", propus de contingentul ceh. Printre cei înscrişi la
joc sunt patru vampiri care au câte un marker. Dacǎ vampirii reuşesc sǎ îţi
facǎ douǎ puncte pe gât sau pe încheietura de la mânǎ ai ieşit din joc. Ca sǎ
poţi scǎpa de vampiri trebuie sǎ câştigi usturoi. Prima probă pentru obţinerea
preţiosului usturoi a fost înǎlţarea unui steag în amfiteatru. Când ai
usturoiul poţi acuza o persoană cǎ este vampir, dacǎ te sprijinǎ încǎ 20 de
membri IST, iar dacǎ acuzaţia e corectǎ vampirul este scos din joc. Dacǎ
acuzaţia e greşitǎ trebuie sǎ îţi mǎnânci usturoiul şi astfel rǎmâi fǎrǎ
protecţie pânǎ câştigi alt usturoi."

Şi fiindcǎ tot se aflau pe
teritoriu strǎin, cercetaşilor li s-a pregǎtit, în afara campului, excursii ce
au constat în vizitarea unei mine şi a unei fabrici de pâine în Tornowskie
Gory, dar şi o acţiune de ecologizare a unui lac, sfârşitǎ printr-o plimbare cu
caiacul pe acel lac.

În loc de concluzie!

Pentru neparticipanţii doritori
sǎ intre în atmosfera celei de-a noua
ediţii a Jamboreei Central Europene existǎ posibilitatea unei
post-participǎri, accesând site-ul http://silesia2008.zhp.pl/?jezyk=eng sau intrând în
legǎturǎ cu Bogdan Pater, care ne-a împǎrtǎşit experienţa trǎitǎ.

…şi poate ne vedem în 2010!

 

Laura Bǎduţ, redactor InfoScout

laura.bradut@Infonext.scout.ro