Național

România prinde rădăcini

Publicat pe de scout.ro

Sâmbătă, 4 aprilie, 3600 de voluntari din ţară s-au îndreptat spre Comăneşti cu scopul de a împăduri zona de pe Valea Agăşului.

Campania, începută în toamna anului trecut, face parte din programul „Cod Verde" prin care Grupul Realitatea-Caţavencu doreşte să se implice responsabil şi să susţină politicile de mediu. Printre colaboratori se află Organizaţia Non-guvernamentală MaiMultVerde, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Petrom şi, bineînţeles, Consiliul Judeţean Bacău şi Consiliul Local Comăneşti. „Nu-i nimic mai frumos pe lumea asta decât să laşi după tine o pădure, şi nu un copac. Dacă fiecare dintre noi şi-ar lua în serios destinul, am avea o ţară bogată, frumoasă şi curată" a afirmat Mihai Tutulici, iniţiatorul şi realizatorul campaniei.

În această primăvară s-au împădurit suprafeţe de câte 5 ha în judeţele Suceava, Neamţ şi Bacău, plantându-se aproximativ 100.000 de arbori.

La Comăneşti s-a continuat refacerea pădurii de pe Valea Trotuşului începută în octombrie 2008. Cu ajutorul celor peste 3000 de voluntari au fost plantaţi 26.000 de puieţi de brad, molid şi paltin pe o suprafaţă de 5 ha de teren destul de greu accesibil.

Printre cei care au plantat puieţi s-au aflat prefectul judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, primarul localităţii Comăneşti, dar şi cel al municipiului Bacău şi alte oficialităţi.

Campania are ca scop refacerea zonelor în care s-au produs inundaţii cauzate în mare parte de tăierea abuzivă a copacilor şi va dura cinci ani în care se vor planta puieţi primăvara şi toamna. Printre voluntari s-au aflat membri ai diferitelor organizaţii non-guvernamentale precum Crucea Roşie, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României", dar şi simpli oameni, angajaţi ai Consiliului Local din judeţ.

„Am aflat de această campanie dintr-un mesaj primit pe net. Mi s-a părut interesant, mai ales că organizaţia noastră promovează protejarea naturii, şi m-am apucat de adunat voluntari" a mărturisit Patriciu Enăşel, lider cercetaş.

Astfel, printr-o pură coincidenţă, cei 21 de cercetaşi din oraşul Bacău au ajuns să planteze cot la cot cu alţi voluntari chiar pe parcela 21! Cu mic, cu mare, aceştia au înfruntat soarele dogoritor şi nu au părăsit locaţia decât după îndeplinirea sarcinilor. Cum s-au simţit? Foarte bine! Mai ales că prin astfel de activităţi „lăsăm lumea un pic mai bună decât am găsit-o!".

Monica Jicmon


Stagiul Regional Scouting Seeds Tismana

Publicat pe de scout.ro

 Desfăşurat în perioada 20-22 martie, stagiul regional pentru managementul voluntarilor de la Tismana a adunat, printre fulgi de zăpadă, 20 de lideri cercetaşi din  sudul ţării. Centrele Locale reprezentate au fost Dragasani, Râmnicu Vâlcea, Giurgiu, Bucureşti („Adormirea Maicii Domnului” şi „Pia Bratianu”) şi Târgu Jiu iar maeştri de ceremonii au fost Alex Moldovan, Iuliana Rada şi Bogdan Zaharia,  ce au pregătit sesiuni lungi de lucru, marcate de un scop precis: planificarea şi aplicarea justă a proiectului Scouting Seeds la nivel local. Fiecare lider în parte şi-a reamintit misiunea, aceea de a se asigura de transmiterea Cercetăşiei în rândul fiecărui membru al comunităţii şi a reflectat  asupra metodelor pe care le-ar putea aplica la nivel local. 
 
 Asemenea predecesoarelor sale de la Cluj-Napoca şi Miercurea Ciuc, stagiul de la Tismana i-a angrenat pe participanţi în 2  zile de formare şi  gândire strategică ce s-au dovedit a fi eficace, liderii cercetaşi plecând acasă cu planul de acţiune gata pregătit.  Dezbaterile au fost marcate de multă determinare, întrebări şi iniţiativă, foi de flipchart scrise şi rescrise, voie bună şi momente de concentrare maximă. În final lucrurile s-au concretizat într-o viziune clară asupra proiectului ce va urma a fi implementat centrelor locale de-acasă. 
  
 
 Cu puţină bunăvoinţă din partea fiecăruia, am avut parte de ceva timp petrecut cu chitară şi o plimbare scurtă la mânăstire, de timp de socializare şi de poveşti strecurate printre mâncarea mai mult decât generoasă şi caloriferele încinse. 
 Eh… şi uite că veni şi momentul plecării şi ne despărţirăm, cântându-ne în suflet o dulce muzică de bucurie şi credinţa, căci suntem nişte oameni cu putere! Mai presus de orice putere spirituală şi chiar fizică… suntem  împreună pentru o lume mai bună! 
 
  Sursa: Oana Mitruţ
 
  


Cercetaşii ce fac de Earth Hour?

Publicat pe de scout.ro

     De Earth Hour nu aprinzi lumina orice ar fi. Alătură-te celor un milliard de oameni din peste 1000 de oraşe din lumea întreagă care timp de o oră vor stinge lumina pe 28 martie. Un gest simbolic care arată că ne pasă de schimbările climatice.
    Ora Pământului este un apel global la acţiune care se adresează fiecăruia dintre noi, cercetaşi, artişti, politicieni, oameni simpli, pentru a acţiona împreună împotriva schimbărilor climatice.
     În România, între orele 20.30 şi 21.30 se va stinge lumina în clădirile simbolice din Capitală şi din alte şase oraşe : Timişoara, Cluj, Braşov, Tulcea, Botoşani şi Iaşi. Pentru cercetaşii care la aceea dată se află în Bucureşti există posibilitatea de a vedea la telescopul ce va fi adus în Piaţa Constituţiei Galaxia Andromeda, care din cauza iluminatului puternic la Casa Poporului, nu se mai vede cu ochiul liber.
De asemenea, pentru cei cărora nu le place să stea pe întuneric, se vor pregăti seri şi cine la lumina lumânării în cafenele.    
    Campania Earth Hour a fost prima dată organizată  la Sydney, în Australia, unde 2,2 milioane de oameni şi companii au stins lumina pentru o oră. Un an mai târziu evenimentul a devenit global, implicând 50 de milioane de oameni din 35 de ţări. Anul acesta ţara noastră se alătură pentru prima dată, oficial, campaniei.

Sursa: Laura Badut


Lupişorul mesager

Publicat pe de scout.ro

"Fâl-fâl, fâl-fâl…" – "Ce veşti ne aduci, vulturule Chill?!!!"
Tropa-trop, tropa-trop…" – "Aveţi o depeşă, domniţă!"
Cling-cling, cling-cling!" – "Poştaaaa!"
Ţrrrrrrrr, ţrrrrrrrr…" – „Alo?!? Hai să-ţi spun… "

Porumbei, poştalion, fum (la indieni), cod Morse, poştaş cu sau fără bicicletă, telegraf, telefon, internet etc. sunt doar câteva metode descoperite şi folosite până acum de om pentru a comunica la distanţă. Nevoia de a ţine legătura cu cei care se află la depărtare l-a făcut să devină inventiv şi creator.

Prin proiectul propus de Echipa Naţională de Lupişori, pe 22 februarie, zi care la nivel internaţional poartă numele de Thinking Day, lupişorii au fost invitaţi şi ei să depăşească graniţele haiticului şi să devină mesageri ai unui gând bun, al unui îndemn de mai bine către cercetaşii de vârsta lor din celelalte centre.

Este primul proiect de o asemenea anvergură la nivel de ramură, propunându-şi să înlesnească comunicarea dintre cei mai mici cercetaşi care, înafara Campului Naţional de Lupişori, ajung rar să se întâlnească pentru a se cunoaşte şi desfăşura activităţi în comun.
Lăbuţele pe condei!

Primele întâlniri din cadrul proiectului au adus cu ele o undă de parfum desprinsă parcă din cutiuţa cu scrisori legate cu pănglicuţă a bunicelor. Liderii au evocat vremurile în care nu era chiar atât de lesne şi la îndemâna oricui să comunice la distanţă, vremuri în care nu exista telefon sau internet, comunicarea făcându-se prin scrisori trimise prin porumbei voiajori sau cu ajutorul cailor. Prinşi de poveste, lupişorii, care până acum nu scriseseră în viaţa lor decât bileţele colegilor de clasă sau scrisori fictive unor personaje imaginare la orele de limba română, şi-au dat toată silinţa să compună cele mai frumoase scrisori corespondenţilor lor din ţară.

Şi s-au pus pe treabă. Întrucât „scripta manent" („ce-i scris rămâne"), au învăţat de la lideri ce elemente trebuie să compună o scrisoare, şi-au căutat cuvintele şi le-au aşternut întâi pe ciornă. Apoi şi-au rafinat discursul, folosind cu grijă o caligrafie încă neviciată pentru a transpune pe „curat" sentimente, gânduri, impresii şi experienţe cercetăşeşti. Bineînţeles că fiecare scrisorică a fost împodobită măcar de un desen plin de culoare, dacă nu cu tot felul de brizbizuri specifice vârstei, de lângă care nu putea să lipsescă măcar un obiect cât de mic ca suvenir.

Scrisorile, pregătite de unii cu migală, de alţii cu stângăcie, au fost puse la poştă în aceeaşi zi, cu o săptămână înainte de 22 februarie. Unii dintre lupişori au avut chiar norocul de a primi explicaţii şi de a vedea de unde începe drumul depeşelor. După care… s-au pus pe aşteptat. Oare din ce colţ de ţară va veni poştalionul şi pentru ei?

Din fericire nu au avut mult de aşteptat şi… Ding-dong! Poştaşul a sunat şi la uşa lor! După emoţia aşteptării şi-a făcut loc emoţia descoperirii. Şi nu ştiu cum au suportat trecerea timpului până la întâlnirea haiticului din 22 februarie, dar ce e sigur e că toţi au fost nerăbdători să descopere ce surpriză a ascuns şi plicul din mâna colegului de patrulă. Emoţii, mirări, comparaţii, bucurie, exclamaţii… o paletă de sentimente plină de culoare, trăiri pline de frumuseţe pură…

Din spatele frontului sau din linia întâi, lider sau lupişor, cu suflet vibrând, sperăm şi într-o a doua ediţie care să ne apropie din nou.

Aşa cum promitea coordonatoarea proiectului, Roxana Boltaşu, Lupişorul Mesager a însemnat: 

– 326 de scrisori
– 326 de gânduri frumoase
– 326 de aventuri trăite
– 326 de inimi care au bătut în ritmul marilor aşteptări
– 326 de cadouri trimise către un prieten
– 326 de poveşti scrise cu mult drag
– 326 de obiecte confecţionate de 652 de mâini dibace
– 326 de cutii poştale care au aşteptat să fie umplute
– 326 de … lista ar putea continua …

Flori Budău, Lider lupişori


Desemnarea Mamei Anului Scout 2009

Publicat pe de scout.ro

Pildeşti: 8 martie

Prezentatorii din acest an au fost Sabina Mârţ, şef de centru local, lider la ramura lupişori şi Leonard Mîrţ, lider cercetaş la ramura exploratori. Cântecele, scenetele, poeziile dedicate mamelor au fost pline de emoţie, entuziasm şi dragoste, făcând ca toţi cei prezenţi la serbare să se bucure de o atmosferă plăcută.

 

În cadrul acestui act cultural, mamele din Pildeşti au ales cea mai bună compunere dintre cele zece care au ajuns în finală. Acestea au fost făcute cu o săptămână înainte de către copiii cercetaşi de la ramura „lupişorilor" (7-11 ani), la întâlnirea lor duminicală.

 

Astfel, clipele frumoase nu au lipsit în cadrul serbării, însă cel mai emoţionant a fost, desigur, momentul în care s-a desemnat Mama Anului Scout 2009. Lucrarea cu cele mai multe voturi a fost cea a Simonei Dumea, mama ei luând astfel acest titlu. După ce Dna. Cecilia Dumea a păşit pe scenă alături de fiica sa, a fost decorată de către Dna. Bibiana Mîrţ – Mama Anului Scout 2008 – cu o eşarfă confecţionată din culorile cravatei noastre: roşu şi alb. După ce a primit un frumos buchet de flori în aplauzele tuturor celor din sală, Dna. Cecilia a mulţumit organizatorilor şi celor prezenţi pentru distincţia primită şi a făcut o poză cu toate cele trei fiice ale sale, toate membre ale Mişcării Scout din Pildeşti.

 

Nu doar cercetaşii pildeşteni au participat activ la realizarea acestei serbări, dar şi mamele lor, lucru ce ne aduce multă satisfacţie sufletească. Se cuvine să le amintim pe Dna. Iuliana Iştoc şi Dna. Gabriela Matieş care, cântând la chitară şi la vioară, au reuşit să-i încânte pe cei prezenţi cu nişte melodii deosebite.

 

Mulţumim pe această cale tuturor persoanelor ce au făcut posibilă realizarea acestei serbări ajutând astfel la păstrarea acestei frumoase tradiţii, în speranţa că activităţile cercetăşeşti nu vor înceta să aducă mereu decât bucurie în sufletele tuturor. De asemenea, mulţumim mamelor cercetaşilor care ne-au onorat cu prezenţa, precum şi reprezentantului Primăriei Cordun, Dra. Maria Mărtinaş, viceprimar, care mereu este alături de noi pentru a sprijini orice activitate a noastră educativă.

 

Închei acest articol prezentând compunerea câştigătoare.

„Mama mea e cea mai bună,
În fiecare seară îmi urează noapte bună.
E un înger păzitor
Ce mă păzeşte de zor.
E o zână ce zâmbeşte
Şi pe copii îi preţuieşte.
E petala ce are nevoie o floare
Pentru a fi atrăgătoare.
Părul ei este şaten,
De mărime mititel.
Ochii ei sunt două stele
Două lumini frumuşele.
Capul este un soare
Ce străluceşte-n amiaza mare.
E frumoasă nu mă-nşel,
Ne face cadouri fel de fel.
Câte-o dată ne-adunăm
Şi-mpreună ne rugăm
La teme mă ajută
Şi la lecţii mă ascultă.
Dacă aş putea,
Pentru ea,
Pentru mama mea,
Aş fura din cer o stea.
Îţi mulţumesc că mi-ai dat viaţă
Că mă creşti şi mă iubeşti"
Cu drag a ta fiică, Dumea Simona

 

A consemnat: Mârţ Ioana-Evelina, Lider cercetaş


Conferinţa anuală a Comitetului Mondial DESMOS

Publicat pe de scout.ro

Pe 17 iulie 1996…

A avut loc prima întâlnire în Oslo – Norvegia, la care au participat reprezentanţi din următoarele ţări: Cipru, Egipt, Finlanda, Grecia, România, SUA şi Iugoslavia. Gruparea Cercetaşilor Ortodocşi – DESMOS – a fost înfiinţată din dorinţa alinierii la celelalte grupări, respectiv Grupului Internaţional al Cercetaşilor Catolici şi a Uniunii Internaţionale a Cercetaşilor Musulmani.

Anul acesta, Întrunirea Anuală a Comitetului Internaţional DESMOS s-a ţinut în localitatea Tismana, lângă Târgu Jiu. Aceasta s-a desfăşurat între 20-22 februarie şi a avut ca participanţi 15 persoane din Liban, Iordania, Palestina, Israel, Cipru, Grecia, Serbia, România şi Moldova. La conferinţa propriu-zisă, care a avut loc sâmbată, s-au prezentat rapoartele anuale din fiecare ţară, s-au făcut alegeri pentru noul comitet şi s-a făcut planificarea pentru un nou an.

Cu scopul unui schimb cultural, participanţii au fost invitaţi la Centrul Cultural Popeşti, unde au putut vedea cum se fabrică manual ţesături tradiţionale şi cum se practică olăritul. De asemenea, au putut urmări un spectacol cu tradiţii de Dragobete. Duminică, 22 februarie, membrii Comitetului International DESMOS au fost primiţi de către conducerea primăriei Târgu Jiu.

Reprezentatul comitetului mondial Desmos în Romania, Roxana Boltaşu, îşi propune să formeze o echipă care să pună accent pe latura spirituală. Astfel, se doreşte editarea unui manual care să ghideze liderii în activitatea spirituală.

Anul viitor Întrunirea Anuală a Comitetului Internaţional DESMOS va avea loc în Atena-Grecia.

Ada Rascol


Gânduri de la Bălcescu

Publicat pe de scout.ro
Bălcescu: 22 februarie

An de an, pe data de 22 februarie, îl omagiem pe Robert Baden Powell, fondatorul Mişcării Mondiale a Cercetaşilor. Este ziua când toţi cercetaşii din toate colţurile lumii au un gând bun, un îndemn de mai bine către toţi cercetaşii lumii şi nu numai.

Şi în centrul nostru local sărbătoarea a fost marcată atât de activităţi pe fiecare ramură cât şi împreună.

Lupişorii s-au întalnit după-amiază şi şi-au prezentat unul altuia, cu mult entuziasm şi bucurie, scrisorile şi obiectele primite în cadrul proiectului "Lupişorul mesager". Sărbătoarea lor a continuat cu jocuri, cântece şi multă voie bună.

Pentru această sărbătoare, temerarii au avut parte de un mic joc-concurs. În perechi de câte doi au participat la diverse probe: "bărbierit baloane", shangai, calcule matematice, coarda, darts, puzzle, echilibru cu peturi, marca sau banul, dă la coş. Cu literele câştigate în urma duelului trebuiau să alcătuiască cuvântul SCOUT.

"Este un joc amuzant pentru că e în echipă, nu e mult de muncă… Într-un cuvânt: tare." Ioana Bulai, temerar.

Exploratorii care nu sunt ajutori de lideri pe celelalte două ramuri, au găsit de cuviinţă să-şi petreacă după-amiaza pe gheaţă, cu buşituri şi figuri artistice demne de 22 februarie.

Seara, ne-am adunat cu toţii de la mic la mare şi am participat la Sf. Liturghie. După celebrare am rămas să servim câte o felie de tort, prăjituri şi ceai.

A fost o atmosferă primitoare şi o experienţă rară, pentru că a fost pentru prima dată când ne-am întâlnit după mulţi ani cu toţii: lupişori, temerari, exploratori, lideri, foşti cercetaşi şi părinţi de cercetaşi.

Împreună pentru o lume mai bună!

Farcaş Tereza, lider


A XV-a „zi a amintirii” dedicată lui Baden Powell

Publicat pe de scout.ro
Pildesti: 22 februarie
 

În fiecare an, data de 22 februarie este o zi specială, pentru peste 28 de milioane de cercetaşi din lumea întreagă care o sărbătoresc într-un mod cu totul deosebit, pentru a-l omagia pe lordul Robert Baden Powell, întemeietorul familiei Scout, născut la Londra la data de 22 februarie 1857.
Centrul local „Adormirea Maicii Domnului" din Pildeşti, care anul acesta împlineşte cincisprezece ani de existenţă, s-a pregătit din timp pentru această sărbătoare mult aşteptată de peste o sută de copii, adolescenţi şi tineri, precum şi de familiile lor.
Pregătirea s-a terminat cu bilanţul făcut la fiecare ramură cu liderii lor, sâmbătă 21 februarie 2009. Douăzeci şi cinci de lupişori, temerari şi exploratori au pus în comun tot ceea ce au făcut mai frumos în această săptămână pentru a trăi cât mai bine ceremonia de depunere a promisiunii.
Două momente au stat în centrul interesului cercetaşilor în ziua aceasta. În primul rând Sfânta Liturghie de duminică de la ora 8, numită „a copiilor" şi festivalul artistic.
Ceremonia religioasă a avut loc în biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului" din localitate şi a fost prezidată de Pr. Ioan Jicmon, paroh al comunităţii noastre. La predică acesta s-a axat pe tema evangheliei zilei, încurajându-ne să dăm importanţă în viaţa noastră atât sănătăţii trupeşti cât şi unei vieţi fără de păcat. După predică Pr. Ioan a binecuvântat cravatele şi a fost martor special al promisiunii făcute de 12 lupişori, 10 temerari şi 3 exploratori. O sută unsprezece cercetaşi şi-au reînnoit în această zi promisunea de a-şi „îndeplini datoriile faţă de Dumnezeu şi ţară -România-, de a-i ajuta pe alţii în orice situaţie şi a observa legea scout". Acest moment s-a finalizat cu cântecul promisunii: „Promit în faţa voastră, pe onoarea mea, să îmi respect cuvântul, prin dragostea ta". Imnul cercetaşilor „Scoutul e viaţa noastră", compus de Dana Bulai, fostă şefă de centru local şi de Dl. Iosif Mârţ, dascălul din Pildeşti, cântat cu brio de o sută treizeci şi şase de cercetaşi, a marcat finalul celebrării religioase.
Cravatele pe care le-au purtat noii cercetaşi au fost făcute de tinerele croitorese de la Şcoala Profesională „La Salle" din localitate.
Tot în această şcoală, mereu pusă la dispoziţie de Fraţii Şcolilor Creştine pentru activităţile noastre, a avut loc programul de după-amiază. Începând cu ora 11.30 au venit, frumos îmbrăcaţi, toţi cercetaşii pentru a participa la un concurs de dansuri şi la balul mascat. Momentul artistic s-a început cu rugăciunea lupişorului şi a cercetaşului. După aceea, toţi cei prezenţi, prin cântece, poezie şi scenete, şi-au scos la iveală calităţile artistice pentru a crea un ambient plăcut. Dintre scenetele care a avut un special ecou în sufletele tuturor spectatorilor, a fost cea prezentată de cele cinci patrule ale temerarilor despre viaţa şi opera educativă a lui B.P. Sufletul pus de ultima patrulă, care a prezentat finalul vieţii lui B.P., a făcut ca lacrimile să curgă involuntar pe obrazul unora dintre scoutişti. Bravo, temerari!
Iată o mică poezie, compusă şi recitată frumos de către Andreea Mârţ, de la temerari, care a plăcut publicului:

Astăzi este zi prea mare
Zi de amintire-n care
Pe R.B. Powell îl sărbătorim,
Şi c-a fondat Scoutul
îi mulţumim.
Cei ce cravată n-au avut,
Azi promisiunea au făcut
În familia Scout au intrat
Şi cu noi s-au bucurat.
Şi noi toţi ne bucurăm
Pe Dumnezeu îl implorăm
Să fie cu noi la această sărbătoare
Care pentru noi este foarte mare.

„Ruperea găştii" la ora 15,00 a marcat finalul celebrării „Ziua Amintirii la Pildeşti", o serbare îmbibată de spiritul lui B.P. care ne spune: "Adevăratul drum spre fericire îl găseşti dăruind-o celorlalţi. Încercaţi să lăsaţi această lume un pic mai bună decât aţi găsit-o, iar când se va apropia ceasul morţii veţi putea muri fericiţi gândindu-vă că nu v-aţi pierdut vremea şi că aţi făcut ce aţi putut mai bine. Fiţi gata să trăiţi fericiţi şi să muriţi fericiţi, fiţi mereu fideli Promisiunii voastre de cercetaş, chiar şi atunci când nu veţi mai fi copii; Dumnezeu să vă ajute !"
Liderii din C.L. Pildeşti şi Fr. Jesus


Stagiul Regional Scouting Seeds Miercurea Ciuc

Publicat pe de scout.ro

 

Tot în perioada 13 -15 martie ne-am bucurat simultan cu stagiul de managementul voluntarilor de la Cluj Napoca, tot de un astfel de stagiu, de această dată având loc la Miercurea Ciuc. Aceste stagii regionale de managementul voluntarilor sunt susţinute de Regiunea Europeană Scout din 2008. La Miercurea Ciuc, centrele locale participante au fost: Miercurea Ciuc, “Fericitul Ieremia” Bacău, Suceava, Rădăuţi, Pandion Haliaetus Tulcea, Ostrov şi Braşov.

Având acelaşi scop ca şi stagiul de la Cluj Napoca – de a creşte numărul de copii şi tineri care să beneficieze de Metoda Scout printr-un plan de dezvoltare organizaţională, prin crearea şi revizuirea de materiale pentru a atrage şi forma adulţi şi tineri, prin selectarea, sprijinirea şi monitorizarea centrelor locale pilot în implementarea dezvoltării organizaţionale – la sfârşitul stagiului, participanţii au reuşit să asimileze informaţiile necesare şi chiar să plece acasă cu:

– idei de atragere de noi adulţi voluntari în organizaţie;
– idei de formare a noilor adulţi interesati să devină lideri cercetaşi;
– un plan bine stabilit de atragere de noi adulţi în organizaţie, care poate fi implementat;
– prezentări îmbunătăţite despre cercetăşie.

Dar pe lângă acestea au mai fost şi multe altele, printre care petrecerea plăcută a timpului liber. Nici nu s-au terminat bine sesiunile că am luat chitara în mână şi am trecut prin agendele de cântece – care mai de care.
Şi pentru că nu era îndeajuns, sâmbătă seara, profitând că suntem în Miercurea Ciuc, am petrecut cu toţii 2 ore extraordinare pe patine.

Duminică, 15 martie, toţi participanţii au plecat înspre casele lor pregătiţi pentru a atrage cât mai mulţi oameni la cercetaşi!
Deoarece toţi ştim că numai împreună putem creşte cantitativ şi calitativ pentru a îndeplini Misiunea Scout!

Elena Petrea


Stagiul Regional Scouting Seeds Cluj Napoca

Publicat pe de scout.ro

În weekendul ce a trecut (13-15 martie 2009) s-a desfăşurat la Cluj “Stagiul Regional Scouting Seeds", unul din cele 3 stagii regionale susţinute de Regiunea Europeană Scout din 2008. Scopul acestui proiect este de a creşte numărul de copii şi tineri care să beneficieze de Metoda Scout printr-un plan de dezvoltare organizaţională, prin crearea şi revizuirea de materiale pentru a atrage şi forma adulţi şi tineri, prin selectarea, sprijinirea şi monitorizarea centrelor locale pilot în implementarea dezvoltării organizaţionale.


Acest proiect a adunat reprezentanţi din opt centre locale precum Cluj Napoca, Bistriţa, Deva, Omega Dej, Arad Phoenix, Oradea, Licos Timişoara şi Tg. Mureş. Peste 30 de lideri din aceste centre au venit să înveţe cum ar putea construi o campanie pentru atragerea de noi voluntari, utilizând metode cu impactul, vizibilitatea şi eficienţa necesară pentru a atinge numărul propus.  

           
Pentru început s-a definit ce este cercetăşia şi cu ce se ocupă aceasta, insistându-se pe faptul că este o Mişcare menită să evolueze odată cu schimbarea necesităţilor societăţii. Astfel, deşi sunt peste 100 de ani de când s-a fixat conceptul de “scouting”, acest fenomen încă fascinează şi adună oameni la un loc, încercând, prin valorile promovate precum împlinirea individului şi rolul constructiv în societate, să contruiască o lume mai bună. 

Un obiectiv principal al stagiului a fost implementarea unor metode pentru strângerea de voluntari adaptate fiecărui centru local în parte. Concluzia a fost că nu există o reţetă ideală de campanie, acestea fiind personalizate pentru fiecare centru în parte. Grupaţi pe centre locale şi cu suportul formatorilor, participanţii au realizat diagrame gantt pentru a planifica dezvoltarea resurselor umane la nivel local pe tot parcursul proiectului şi au adunat, prin metoda de brainstorming, foarte multe posibilităţi de campanii şi activităţi.

Ceea ce toţi participanţii au înţeles este că Organizaţia Naţională “Cercetaşii României” are viziunea acestui proiect bine definită si se va dezvolta atât cantitativ cât şi calitativ pentru o cât mai bună îndeplinire a Misiunii Mişcării Scout.

Rafaela Guran si Iuliu Ursu (Speedy), via Laura Hen, redactia Infoscout