Procesul de selecţie pentru postul de Director Executiv s-a încheiat!
Vă mulțumim pentru că ne-ați oferit posibilitatea de a explora şi selecta candidatul care corespunde cel mai mult filosofiei noastre, îmbunătăţind astfel calitatea recrutării, consolidând criteriile de selecţie şi asigurând transparenţă maximă.
Începând cu 6 ianuarie 2014, Mihaela Gîrleanu a preluat managementul executiv al Organizației Naționale “Cercetașii României”!
Motto: “Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.” (Antoine de Saint-Exupéry)
Promotor al unei societăți implicate, responsabilă social și guvernată de valori și principii etice, motivația pentru care a decis să se alăture echipei ONCR rezidă în suprapunerea valorilor personale cu valorile fundamentale ale organizației. “Cred foarte mult în dezvoltarea ONCR-ului ca management și în potențialul de schimbare a societății în mai bine din prisma unei metode eficiente și cu impact.” (Mihaela Gîrleanu)
Mihaela va trece pentru început printr-o etapă de inducție, familiarizându-se cu activitățile și cu modul de organizare al cercetășiei.
Îi dorim mult succes și să fie Gata Oricând pentru noile provocări!

Federaţia VOLUM alături de partenerii săi dă startul nominalizărilor la cea de-a treia ediţie a Galei Naţionale a Voluntarilor, singura competiţie naţională ce premiază meritele voluntariatului din toate domeniile de activitate.
