Național

«Chemarea la Stanca Sfatului» – Campul National de Lupisori


Campul national de lupisori s-a desfasurat in perioada 18-23 august 2008, la Comanesti.

La
aceasta editie au participat 45 de lupisori (7-11 ani) insotiti de 23
de lideri din 7 centre locale din tara : Bacau, Galati , Targu Jiu,
Iasi, Suceava, Bucuresti – Panaitescu si Baltati iar timp de 2 zile li
s-au alaturat si un grup de 14 cercetasi francezi.

Organizatori
au fost Organizatia Nationala "Cercetasii Romaniei", care s-a bucurat
de sprijinul Primariei Comanesti, pompierilor si Politiei de
Proximitate prin dl Dumitru Dobos si Centrului "Europe Direct Comanesti" prin dl Jitaru Narcis.

Obiectivele
atinse au fost, promovarea sistemului de progres, participarea la
activitati in echipe de lucru mici, etc.Lupisorii au avut de parcurs
cerintele pt 2 insemne de merit – constructor si sportiv – lucru care
au si reusit sa-l faca.

Tema campului a fost Chemarea pe Stanca Sfatului iar deschiderea a avut
loc pe un deal deasupra Comanestiului unde cercetasii au facut
cunostinta cu prietenii lor din jungla: Akela, Bagherra, Baloo, Chill,
Hathi si Kaa.

Pe
parcursul celor 6 zile au avut activitati precum: olimpiada scout,
marele hike pentru salvarea lui Mowgli, campionatul de scoutball, si
marea fiesta unde si-au invitat parinti, prieteni si le-au aratat ce au
stiut ei sa faca toata saptamna prin macheta patrulei.

Cele 7 patrule au organizat o expozitie special pentru invitati iar la
marea fiesta au cantat, si-au prezentat imnul campului, au dansat dar
au stiut sa spuna si bancuri.

Mai multe detalii in numarul 7 al revistei InfoScout.

 

Elena Petrea, Responsabil National Lupisori


Marcare de trasee turistice in Fagaras


Acum trei ani, tinerii cercetasi
ciucani, coordonati de Vasile Grecu si Irina Groza, s-au angajat intr-un
proiect amplu, care consta in crearea unor noi trasee turistice montane si
remarcarea altora deja existente, in partea sudica a Masivului Fagaras. Au pornit
din comuna Harseni si au ajuns pana la altitudinea de 2.300 m pe Varful Berevoiescu
Mare. De la an la an echipa s-a marit, atat cu o noua serie de exploratori ai
CL Orion, cat si cu exploratori ai filialelor Targu-Mures si Giurgiu, care au raspuns
invitatiei ciucanilor de a participa la proiect. „Am trait la extreme, cateodata
doar cu o prajitura Magura toata ziua, dar asta nu ne-a impiedicat sa ne facem
treaba: suntem cercetasi si deci suntem gata oricand!"
, afirma Bogdan, lider
invitat din CL Giurgiu.

 

Munca propriu-zisa

 

Pana a se ajunge la munca cea mai „placuta",
exista o serie de alte lucruri care trebuie facute: plecarea in recunoastere
pentru a stabili traseul exact de marcat si repornirea pe acelasi drum cu
rucsacuri in spate, vopsea si unelte pentru a incepe marcajul. De la an la an (incepand
cu 2006), fiecare etapa a proiectului a fost din ce in ce mai grea, o provocare
tot mai indrazneata pentru exploratori si lideri. S-a inceput cu un traseu mai
usor: Harseni – Copacel – Varful Pietriceaua si un traseu de legatura pe Braniste.
Apoi munca a devenit mai dificila, traseele mai lungi si organizarea campului
mai complexa; cercetasii au fost impartiti pe subcampuri pentru a fi mai
aproape de traseele pe care urmau sa le marcheze. Ultima faza a proiectului,
considerata ca fiind si cea mai grea, s-a incheiat prin marcarea urmatoarelor
trasee: Recea – Dejani – Manastirea Berivoi – Picioru Batran – Muchia Scoarta,
jonctiune cu cerc rosu; Recea – Manastirea Dejani -Saua Bratilei – Varful Ludisorul
si, in sfarsit, Margineni – Vacarea Mica – Vacarea Mare, pana sub Varful
Comisu. Noutatea in cadrul proiectului a fost infiintarea unei baze scout,
prima din Tara Fagarasului, in lunca satului Copacel, care sa serveasca tuturor
celor care doresc sa campeze in aceasta parte a masivului, fie ei cercetasi sau
nu. Inaugurarea muncii lor si implicit a bazei scout a avut loc in seara de Sfanta
Maria, printr-o prezentare video a traseelor marcate si un program de cantece si
jocuri cu copiii satelor implicate in proiect. Adultii si presa locala, care au
participat, au parut la fel de interesati si curiosi ca si cei mici.

 

Autoritatile la nevoie (nu) se cunosc!

 

Data fiind amploarea proiectului, a fost
nevoie atat de sponsorizari, cat si de ajutorul oficialitatilor din zona unde
s-a lucrat. Acest ajutor a constat mai mult in vorbe, in timpul campaniei
electorale. Daca in anii precedenti, primarul din Harseni a raspuns apelului
cercetasilor, anul acesta autoritatile au fost foarte reticente. Banii promisi
existau… mai mult in campanie; masini care sa asigure transportul cercetasilor
pana la zona de campare si de lucru: „nu se poate, ca pe sotia soferului o
cheama Maria, si-a facut si dumnealui planuri de sarbatori"
, conform spuselor
primarului din Recea. (Sa ne explicam: cercetasii se deplaseaza de preferinta
pe jos, fara a face mofturi, dar, in situatia data, era vorba de a scuti un
timp mai mult decat pretios, pentru a putea termina marcajele in timp util)
Aceeasi atitudine a avut-o si Consiliul Judetean Brasov care, in timpul
campaniei electorale, a promis bani pentru finantarea proiectului, pentru ca
apoi aceasta sa se faca „doar in limita fondurilor disponibile". De partea
cercetasilor au fost insa SC Lactate Harghita SA si Ultim SRL din Miercurea-Ciuc,
Serviciul Public Salvamont Victoria, Inspectoratul de Jandarmi Judetean
Harghita si Asociatia SOS Tara Fagarasului, care au muncit cot la cot cu
tinerii, „cei mai frumosi nebuni", dupa cum Radu Bunea, reprezentant Salvamont,
i-a numit pe acestia. Cu bune si rele, cu greutati si oboseala, ambitie si multa
voie buna, cercetasii au aratat, inca o data, ca sunt gata oricand sa faca fata
noilor provocari si sa se adapteze situatiei date, mereu cu gandul spre o lume
mai buna!

Laura BADUT

„O vara-ntreaga m-a tinut padurea, cu fata-n
iarba si gandul aiurea…."

N-a fost o vara intreaga, au fost doar
doua saptamani din august, asa cum ne-am obisnuit de atatia ani, doua saptamani
de camp cercetasesc in Muntii Fagaras, pe poteci
cunoscute sau inca neumblate. Daca ar fi fost un film ar fi sunat, poate, asa: „Urme
azteco-incase in Fagaras".Regia tehnica
: Vasile Grecu, responsabil programe
in CL „Orion" Miercurea-Ciuc, care nici daca s-ar fi impartit in zece nu s-ar
fi descurcat mai bine si care a fost aproape ubicuu: era in acelasi timp si la
primariile din Recea si Harseni, si cu cercetasii in Saua Nimaii ori Piciorul Batran,
si la volanul dubei (batrana si credincioasa noastra Carolina), aducand
provizii in camp si in alte o suta de locuri. Mari si Irina au hranit 48 de
persoane, au facut ratii si meniuri pentru un camp si alte trei subcampuri,
s-au jucat cu mare seriozitate de-a aztecii si incasii, au pansat degete zgariate
si suflete ranite. Au zbarcit-o de vreo doua ori, obligand cercetasii la
supravietuire: o prajitura Magura pe post de „pranzo-cina". Regia artistica:
Sorin, Diana, Cristi si Octav, care si-au masurat calitatile de tineri lideri
penduland intre imaginar (organizarea jocurilor alaturi de seniori) si real
(coordonarea subcampurilor si marcarea traseelor turistice). Multa munca nevazuta,
nopti nedormite si reintoarcere in copilarie, pentru a tese cu multa imaginatie
o poveste captivanta pentru exploratori. Scenariul: seniorii Laura,
Oana, Andreea, Alina, Claudiu, Sorin, Ovidiu, Petre si Andra, alaturi de Gabi si
Otilia, care i-au purtat pe exploratori inapoi in timp, in misterioasele
civilizatii amerindiene. Au „inventat" jocuri si au reinviat personaje din alte
vremi, ajutandu- i pe exploratori sa paseasca in lumi disparute care sa le imbogateasca
propria lume interioara, mintea si cultura. Perspicacitate, talent artistic,
forta fizica si psihica, inventivitate, toate au fost puse la bataie: unii
pentru a provoca, ceilalti pentru a rezolva situatii noi si inedite. Producatori
ar fi trebuit sa fie Consiliile locale din Recea si Harseni si Consiliul
Judetean Brasov. Din pacate, dupa ce au beneficiat electoral de proiectul
cercetasilor, au uitat sa-si onoreze promisiunile si n-au dat nici un ban (sau
foarte putini) din cei promisi, de parca i-ar fi dat din propriile buzunare si
nu din cei ai comunitatilor pe care le conduc si care vor beneficia de pe urma
muncii acestor adolescenti altruisti. Jenant,
domnilor, sa va faceti concediile prin diverse Brazilii, bucurandu-va la hrana
catorva copii! Mai aveti mult pana sa va ridicati la nivelul lor si mai aveti multe
de invatat de la ei in materie de simt civic. Europa va este inca foarte
departe. Sa trecem insa… Oaspeti invitati (cum ar spune americanii:
Guest Star): Ioana Zaharia, Alina, Zafy si Andrei, cercetasii de toata isprava
din Giurgiu, care, spre bucuria noastra, ne-au „amenintat" ca n-o sa mai scapam
de ei; bunii prieteni din CL Targu- Mures: Adi, Catalin, Diana, Anda, Silvia si
Antonia. Si, desigur, Arina, o temerara cu suflet de exploratoare. Multumim,
prieteni! In rolurile principale: exploratorii CL „Orion" Miercurea-
Ciuc, respectiv patrula de „Castori" ai Mihaelei, „Cheyennii" lui Florin si
„Mithrill" ai Szidoniei, peste douazeci de tineri care, toti, timp de 14 zile,
au muncit si si-au trait povestea amerindiana la cea mai mare intensitate. Au trecut cu tenacitate peste
obstacolele traseelor, cu ambitie peste provocarile jocurilor si cu
generozitate peste „hopurile" organizatorice. Ca de atatea
ori, cuvintele sunt de prisos. Muzica: Vasi si Radu, la neuitatele focuri
din serile calde si noptile adanc instelate. Fiecare vers – o urma pe rabojul inimilor noastre… Coloana
sonora
: paraul,
fagii, vantul si toate glasurile tinere impletite cu vocile padurii. „O vara-ntreaga
m-a tinut padurea, cu fata-n iarba si gandul aiurea, Iar acum, in toamna, la
plecare, se tanguie ca ma rup din inima ei si o doare…"

Sfarsit

Irina GROZA

Foto: Cristian GRECU


Jamboreea Central Europeana, Silesia 2008

Publicat pe de scout.ro

Anul 2008 a gǎzduit un alt eveniment cercetǎşesc la scarǎ internaţionalǎ:
Jamboreea Central Europeanǎ „Silesia", Polonia, eveniment aflat la a noua
ediţie, la care a participat şi ţara noastrǎ.

 

Jamboreea Central Europeanǎ – ieri şi azi

Evenimentul este realizat la nivel internaţional de organizaţii
cercetǎşeşti din ţǎrile central-europene, membre ale Mişcǎrii Mondiale Scout.
Prima întâlnire de acest gen s-a desfǎşurat în Spala, Polonia, în 1935,
urmǎtoarea adunare având loc abia în 1997 la Praga, Cehia.

Între anii 1998 – 2006 gazdele evenimentului au fost Slovacia, Polonia,
Ungaria, Cehia; cea de-a zece-a ediţie a Jamboreei urmând sǎ aibǎ loc în Ungaria în 2010.

Au venit, au participat, au plecat!

Printre ţǎrile participante se numǎrǎ şi România, reprezentatǎ de un grup
de 14 membri IST şi 14 temerari şi exploratori însoţiţi de doi lideri;
contingentul român a fost condus de Ana Avram, şef, şi Bogdan Pater, adjunct de
şef. La ceremonia de deschidere a participat şi consulul român în Charzow,
urmând ca la festivitatea de închidere, pe lângǎ cele 24 ţǎri participante, sǎ
asiste şi autoritǎţile locale poloneze şi membri ai Comitetului Onorabil din
Silesia.

Ce înseamnǎ Jamboreea Central
Europeanǎ Silesia 2008?

Timp de cinci zile, participanţii, împǎrţiţi în cinci sub-campuri, au avut
parte de un program pe cât de încǎrcat, pe atât de variat.

Ceremonia de deschidere a avut ca scop adunarea tuturor celor prezenţi,
cercetaşi, dar şi alţi invitaţi, şi introducerea lor în atmosfera Jamboreei
prin urmǎrirea unui spectacol audio-vizual. Nu au lipsit nici oficialitǎţile,
reprezentate de sub-secretarul Educaţiei Naţionale, Krystyna Szumilas, a
membrilor corpului consular din Polonia de Sud, şi nici presa. Prima searǎ s-a
încheiat cu un karaoke internaţional.

Programul evenimentului a cuprins ateliere ce acopereau domenii
diversificate, de la „Simboluri religioase" la dansuri tradiţionale indiene; de
la ateliere de film sau fotografie la activitǎţi yoga, etc.

În ciuda diversitǎţii lor, activitǎţile au fost îndreptate spre fiecare
ramurǎ de vârstǎ participantǎ: temerari, exploratori, lideri, membri IST.
Potrivit lui Bogdan Pater, membru IST, cea mai popularǎ activitate a acestora a
fost "jocul
"Vampire", propus de contingentul ceh. Printre cei înscrişi la
joc sunt patru vampiri care au câte un marker. Dacǎ vampirii reuşesc sǎ îţi
facǎ douǎ puncte pe gât sau pe încheietura de la mânǎ ai ieşit din joc. Ca sǎ
poţi scǎpa de vampiri trebuie sǎ câştigi usturoi. Prima probă pentru obţinerea
preţiosului usturoi a fost înǎlţarea unui steag în amfiteatru. Când ai
usturoiul poţi acuza o persoană cǎ este vampir, dacǎ te sprijinǎ încǎ 20 de
membri IST, iar dacǎ acuzaţia e corectǎ vampirul este scos din joc. Dacǎ
acuzaţia e greşitǎ trebuie sǎ îţi mǎnânci usturoiul şi astfel rǎmâi fǎrǎ
protecţie pânǎ câştigi alt usturoi."

Şi fiindcǎ tot se aflau pe
teritoriu strǎin, cercetaşilor li s-a pregǎtit, în afara campului, excursii ce
au constat în vizitarea unei mine şi a unei fabrici de pâine în Tornowskie
Gory, dar şi o acţiune de ecologizare a unui lac, sfârşitǎ printr-o plimbare cu
caiacul pe acel lac.

În loc de concluzie!

Pentru neparticipanţii doritori
sǎ intre în atmosfera celei de-a noua
ediţii a Jamboreei Central Europene existǎ posibilitatea unei
post-participǎri, accesând site-ul http://silesia2008.zhp.pl/?jezyk=eng sau intrând în
legǎturǎ cu Bogdan Pater, care ne-a împǎrtǎşit experienţa trǎitǎ.

…şi poate ne vedem în 2010!

 

Laura Bǎduţ, redactor InfoScout

laura.bradut@Infonext.scout.ro


100 de ani de cercetasie in muzica

Publicat pe de scout.ro

„Marea Aventura"("The Great Adventure") compusa de Rodney Newton este o simfonie comandata special pentru a celebra 100 de ani de cercetasie. Aceasta a fost posibil datorita unei sponsorizari din partea Heritage Lottery Fund.


Premiera mondiala a avut loc in sala Haden Freeman din Royal Northern College of Music din Manchester pe 27 octombrie 2007.


Piesa a fost cantata de membrii "National Scout and Guide Symphony Orchestra"(NSGSO) si membrii „2nd Rossendale Scout Group Band". Cei 100 de muzicanti au fost dirijati de insusi compozitorul operei.


Simfonia acopera atat inceputurile cercetasiei de pe insula Brownsea din 1907 si carierea militara a lui Baden-Powell cat si multe dintre melodiile facute faimoase de Ralph Reader.
Derek Jackson, organizatorul NSGSO, a declarat: „Simfonia reflecta cei 100 de ani gloriosi ai cercetasiei. Este o opera minunata si induiosatoare. Am fost foarte norocosi sa putem angaja un asemenea compozitor talentat."


O parte a simfoniei a fost cantata din nou pe O2 Arena, pe 24 noiembrie cand cercetasii au pus in scena extrevagantul „LIVE 07" cu o distributie de 3000 de membri ai organizatiei.


Bogdan Pater

 

Melodiile pot fi descarcate de la adresa  https://scout.ro/docs/the_great_adventure_-_rodney_newton.zip


Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Publicat pe de scout.ro

"Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?" este o intrebare la care toti am raspuns la un moment dat (mult timp a mai trecut…). Raspunsurile sunt atat de variate cate stele sunt pe cer, de la cele "normale" (avocat, doctor, presedinte) la cele comice (oaspete, macara, printesa). O varianta de raspuns ar mai putea fi "jurnalist la un ziar".

Visurile de ieri indeplinite astazi

Daca esti unul dintre cei care au avut acest vis, acum ti se ofera ocazia de a-l transforma in realitate: InfoScout isi mareste echipa!!!

Ce poti face tu?

1. Poti fi unul dintre redactorii permanenti: iei pulsul evenimentelor si actiunilor cercetasesti din tara, iei interviuri, scrii articole si nu numai.
2. Poti fi una dintre cele 3 persoane ce se vor ocupa de corectura textului – "Calitatea unui articol creste daca este scris corect." Nu dureaza mai mult de 2 ore/luna.
3. Daca te pricepi la grafica sau tehnoredactare si vrei sa ajuti, exista un post si pentru tine.

De ce sa te implici?

– pentru a capata experienta in domeniul mass-media
– pentru a lua parte la traininguri de specialitate
– pentru a-ti mentine 'in uz' cunostintele pe care altfel nu le folosesti
– pentru a realiza ceva
– pentru a-ti face contacte utile
– pentru a face parte dintr-o echipa mass-media de cercetasi
– pentru alte "bonusuri" dezvoltate doar pentru tine

Cum faci pentru a aplica pentru unul dintre posturile de mai sus?
Nimic mai simplu: trimiti un mail la redactie@infonext.scout.ro in care spui ce post doresti sa ocupi, experienta relevanta avuta si cateva date personale (nume, varsta, centru local, functie in CL, nr. de tel, ocupatie).

Pot aplica lideri, seniori si chiar exploratori.

Vino in echipa InfoScout!

"InfoScout, revista noastra – a tuturor"


Cercetasii timisoreni sprijina comunitatea

Publicat pe de scout.ro

Pe data de 25.05.2008, la Catedrala Timisoarei, a fost adusă statuia "Sf Maria de la Medjugorje", despre care se spune că apare în fiecare an într-o anumită zi şi la o anumită oră pentru a le vorbi credinciosilor.Comunitatea Bisericii greco-catolice "Sf Maria Regina Păcii" a depus un efort considerabil pentru a oferi enoriaşilor posibilitatea de a lua parte la această minune. În cadrul evenimentului,important pentru credincioşii timişoreni, a avut loc şi un pelerinaj la care cercetaşii Centrului Local “Licos” din Timişoara, şi-au adus, încă odată, aportul.De altfel, cu această ocazia au putut relaţiona cu cercetaşii catolici, împreună promovand respectul faţă de credinţă.Însă, din păcate, cercetaşii noştri nu au putut rămâne până la 4 dimineaţa, oră la care "Sf Maria de la Medjugorje" trebuia să-şi facă apariţia.
Membrii acţiunii cercetăşeşti au avut onoarea de a participa la acest eveniment şi, pe deasupra, de a duce statuia "Sf Maria de la Medjugorje" şi de a a lumina calea pelerinilor pana la Catedrala Timisoarei.De asemenea, au mai avut plăcerea de a participa la eveniment oaspeţi de seamă precum: Nuntiul Apostolic, Excelenţa Sa Mons. Francisco Javier Lozano, Înalt Preasfintitul Nicolae Corneanu, Mitropolitul ortodox al Banatului, Preasfintitul Alexandru Mesian, Episcopul greco-catolic al Lugojului, Preasfintitul Martin Roos, Episcopul româno-catolic al Timisoarei, protopopii greco-catolici din Timişoara, Arad şi Oravita, preoţii Francesco Rizzi şi Cristian Augustin din Medjugorje, Maica Rozaria (fondatoarea Comunităţii Fiii Milostivirii Divine) şi violonistă Melinda Dumitrescu, primarul Gheorghe Ciuhandu împreună cu zeci de preoţi din dieceză, sute de pelerini care merg la Medjugorje, care au venit din toată ţara,
Ne bucurăm mult pentru că o parte din membrii Centrului Local “Licos” s-au hotărât să participe iar pentru că ajutând comunitatea au reuşit să găsească noi prieteni. Mulţumim participantiilor.
Ursu Iuliu Mihail(Speedy)
Resp. Imagine şi comunicare al C.L. „Licos” Timişoara


Promisiunea Tecuci 2008

Publicat pe de scout.ro

MOTTO : Cine ţine de mână un copil în fiecare zi, nu va îmbătrâni niciodată

In prag de primăvară, când totul se îmbracă într-o haină nouă, cercetaşii din Centrul Local Tecuci
reprezintă o pată de culoare. Pentru cetăţenii oraşului nostru nu mai
este de mult o surpriză să-i întâlnească la diferite acţiuni.

Este
binecunoscut faptul că aici, în Tecuci, la Statuia Cercetaşului,
singura din Europa când a fost ridicată în anul 1925, la sfârşitul
lunii mai, cercetaşi din toată ţara îşi dau întâlnire pentru a depune promisiunea.

De
la lupişori, la temerari şi apoi la exploratori, pătrunde acelaşi fir
roşu al emoţiei cercetăşeşti. De la joaca în mijlocul naturii, de la
dragostea de a ocroti, de la dorinţa de a învăţa lucruri noi, utile nu
este decât un pas de a fi un cetăţean responsabil.

Viaţa în natură provoacă imaginaţia individului, îi testează
capacităţile, îi lărgeşte limitele şi îi oferă o percepţie mai adâncă
asupra vieţii, îl face să se orienteze în teren , să exploreze zone
necunoscute , să-şi folosească la maxim capacităţile .


Tinerii au ocazia să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii trăind
şi descurcându-se în natură. Această aventură nu trebuie pierdută.

Veniţi dragi cercetaşi la Tecuci in perioada 23-25 mai 2008 pentru a vă
face noi prieteni, pentru a vă îmbogăţi spiritul, pentru a vă dezvolta
caracterul, pentru a vă dezvălui aptitudinile, pentru a dobândi noi
experienţe de viaţă!

Tecuciul
poate deveni pentru două zile, pentru toţi cercetaşii adunaţi din
colţurile ţării un adevărat colţ de rai, mediul prielnic în care
cercetaşul îşi descarcă energia specifică vârstei. Indiferent dacă
pierde sau câştigă, cercetaşul ştie că totul îi este de folos.

Fiţi dragi cercetaşi: lupişori, temerari, exploratori, lideri, modelul cercetaşului creat de părintele cercetăşiei şi atunci cu adevărat veţi atinge FERICIREA!!!

 

Şi aşa cum spunea Lordul Baden Powell:

 

„Cel mai bun mod de a atinge fericirea este să o răspândiţi în rândul vostru!”

 

un articol de: Viorica Sava , sef CL Tecuci

 


Doi la suta pentru cercetasi

Publicat pe de scout.ro

Nu a fost niciodata mai usor sa sustii
cercetasia si sa arati ca iti pasa !


Fie ca esti prieten
al unui cercetas,
fost cercetas, parinte sau pur si simplu simpatizant al unei miscari
educative de proportii, campania 2 % iti da tie posibilitatea sa contribui
in mod constructiv.


2 este un numar mic
, cand il faci procent
capata importanta, iar cand te gandesti ce inseamna directionarea
a 2% de catre 100, 1000 sau 10000 de persoane atunci vezi sustinere,
solidaritate si spirit civic.


Campania 2 %
reprezinta pentru ONCR o
oportunitate de (auto)finantare a activitatilor sale si o metoda activa
de sustinere a centrelor sale din intreaga tara.Acesti bani au ca scop
direct dezvoltarea activitatilor de educatie non formala precum si achizitionarea
materialelor folosite in cadrul acestora.Prin aceste activitati se urmareste
dezvoltarea spiritului de echipa, al responabilitatii sociale individuale
si implicarea personala activa a cat mai multor tineri din Romania.

Prin intermediul prevederii 2% din Codul
Fiscal, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea sa directioneze
2% din impozitul pe venit catre o entitate nonprofit infiintata conform
ordonantei 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii.


Poti reprezenta un factor important
in educatia
non formala a tinerilor directionand 2% din impozitul tau
pe salariu catre Organizatia Nationala Cercetasii Romaniei.Tot ce trebuie
sa faci pentru aceasta este sa ceri o copie a fisei tale fiscale si
sa completezi formularul 230 cu datele unuia din centrele locale sau
a ONCR , pe care apoi sa le depui personal sau sa le trimiti intr-un
plic recomandat la administratia financiara de care aparti.

Si daca ai inca dubii, iata cel putin
3 motive pentru care ai face-o:

– pentru ca poti si nu te costa nimic

– pentru ca educatia non formala din
Romania reprezentata de cercetasi merita sprijinul tau

– pentru ca poti face o schimbare importanta
in educatia non formala

 


Nu uita: Directionezi, Nu Donezi!

Pentru mai multe detalii ai la dispozitie
numarul de telefon 0731306627 sau doilasuta@next.scout.ro

Iti multumim anticipat!


Formulare:

Declaratia 230 cu contul ONCR

Declaratia 230 pentru centrele locale: balcescu, dimancescu, timisoara, dej omega, tecuci si dragasani



Declaratia 230 pentru centrele locale: fericitul ieremia, hunedaora, giurgiu, sinaia, tulcea, arad


Declaratie 230 pentru centrele locale: iasi – sf anton, turda, deva, pildesti, rosu bucuresti

Declaratia 230 pentru centrul local Oradea

 


Le multumim lui Adrian Samoila si Mircea Gui pentru designul afisului.


A sosit presa! (InfoScout nr. 6)

Publicat pe de scout.ro

Dragi prieteni cercetasi, se pare ca a trecut ceva vreme de
cand nu ne-am auzit; insa a trecut cu folos spunem noi pentru ca iata, am
pregatit pentru voi un numar nou-nout al revistei InfoScout – revista noastra,
a tuturor.

 

In acest numar puteti citi despre mai toate provocarile care va
asteapta in perioada imediat urmatoare; veti invata cum sa va faceti un breloc din Nodul Turban, numai bun de pus la
cheile de la sediu; veti afla cum au petrecut unii dintre noi "Ziua Gândului"
si "Ora Pamantului" si de ce nu, veti participa si la o aniversare a unuia
dintre cei mai in varsta cercetasi din CL Mircea cel Batran, unde am poposit cu
caravana centrelor locale de nota 10.

 


Toate acestea si multe altele, numai in numarul 6 al revistei InfoScout.


Bucuresti Quest – Masina timpului

Publicat pe de scout.ro

În prag de summit (duminică, 30 martie 2008), prin centrul Bucureștiului, pe lângă omniprezențtii jandarmi, gardieni și alții asemenea, mai puteau fi întâlnite și grupuri de câte 6-7 copii și tineri care umblau de colo-colo pretinzând că sunt bucureșteni veniți din anul 2208 pentru a-și cunoaște orașul natal, așa cum era el pe vremea stră-străbunicilor lor. Într-adevăr, ei au fost primii beneficiari ai programului București Quest oferit de “agenția de turism” C.L. Dimăncescu în urma inventării în anul 2207 a mașinii timpului.

Cei 30 de participanți (tineri seropozitivi din centre de plasament, copii cu potențial intelectual ridicat proveniţi din familii confruntate cu risc de excluziune socială și voluntari români și străini din cadrul fundației Chance for Life), au avut parte de o călătorie ca în basme, întâlnind în drumul lor personaje care le-au solicitat ajutorul și care în schimb s-au arătat recunoscătoare povestindu-le despre meleagurile pe care se aflau și îndrumându-i pentru a putea să își continue drumul. În această călătorie “inițiatică”, drumeții noștri au învățat să se orienteze cu ajutorul unei hărți, să circule cu metroul și autobuzul, să afle informații despre servicii oferite de institutii publice, să cumpere diverse lucruri, să găsească soluții și să rezolve împreună anumite sarcini și câte și mai câte.

Pentru că le-a plăcut atât de mult și pentru că s-au descurcat așa de bine, organizatorii i-au invitat să mai facă împreună încă o călătorie în trecut, de data aceasta nu în buricul târgului ci chiar la curtea domnească, la Palatul lui Brâncoveanu. Dar asta este deja o altă poveste…

Cipriana Serbu
coordonator proiect
C.L. Dimancescu