Dacă activați în sfera educației non-formale, vreți să știți ce este animația, prin ce metode se pune aceasta în practică și care sunt jocurile care se folosesc, Cercetașii României împreună cu Asociația CREATIV vă oferă o resursă importantă și anume: manualul „100 de idei de educație non-formală”. Creat în cadrul proiectului cu același nume, acesta poate fi obținut gratuit, doar trimițandu-ne un e-mail la contact@next.scout.ro. Plata taxelor poștale aferente se face la destinație.
Manualul „100 de idei de educație non-formală”
A fost finanțat proiectul Tărâmul Aventurii
Echipa Națională de
Temerari a obținut finanțare de 21000 USD din partea fundației Soroș
pentru proiectul „Tărâmul Aventurii" ce se va desfășura
începând cu acest an cercetășesc. Proiectul vizează ramura de
vârsta temerari (11-14 ani) și include Trofeul celor Șase Căi
ediția a 2-a, proiectul european Lands of Adventure, trei stagii de
animație pentru liderii de temerari, precum și o parte din
Jamboreea Națională ce va avea loc în 2011.
În urma succesului primei
ediții a Trofeului celor Șase Căi, organizatorii se așteaptă ca
în proiectul „Tărâmul Aventurii" să se implice un mare număr
de centre locale. „Oferim oportunitatea temerarilor de a se
cunoaște între ei prin intermediul unor probe și concursuri și
asigurăm un program conform sistemului de progres care vine în
ajutorul liderilor.", a declarat un reprezentant al Echipei
Naționale de Temerari.
Trofeul celor Șase
Căi este un proiect inițiat anul trecut, în care temerarii, timp
de câteva luni, s-au întrecut în șase probe mari: Calea Minții,
Calea Sufletului, Calea Herculiană, Calea Inimii, Calea Lumii și
Calea Căilor, pentru a câștiga Trofeul. Patrula Coresi din
Pucioasa a ieșit învingătoare, urmată de Fireballs din București
și Șoimii de Aur din Miercurea Ciuc. Decernarea trofeului a avut
loc în cadrul campului național de temerari, Scoutland 2010.
Lands of Adventure este un
proiect al Regiunii Europene Scout ce are ca scop cunoașterea
Europei de către tineri prin intermediul unor metode interactive.
Are trei secțiuni: Europe at EUR door (Europa la ușa ta), Express
EURself (Exprimă-te!) și EUR hoping.
Pentru mai multe
informații referitoare la proiect, trimiteți un e-mail la
temerari@next.scout.ro
Forum 100 de idei de educație non-formală
Cercetasii Romaniei organizeaza în perioada 22-24 octombrie 2010 la Bucureşti, un eveniment pentru promovarea educatiei non-formale ca metoda complementara educatiei primite in scoala si familie.
Obiectivele forumului "100 de idei de educaţie non-formală" sunt:
-lansarea şi promovarea unor instrumente de educaţie non-formală dedicate copiilor şi tinerilor între 7 şi 21 de ani
-lansarea manualului "100 de idei de educaţie non-formală"
-crearea unui spaţiu propice unui dialog structurat între instituţiile abilitate în domeniul politicilor pentru tineret şi societatea civilă
Fișa de înscriere (format DOC)
Deadline inscrieri membri ONCR 1 octombrie 2010
Deadline confirmari reprezentanti ong-uri 5 octombrie 2010
Campania Naţională „Implicare pentru Dezvoltare”
Consiliul Tineretului din România desfăşoară în perioada Septembrie – Noiembrie 2010 Campania Naţională „Implicare pentru Dezvoltare", campanie
de consultări cu tinerii şi responsabilii de politici pentru tineret,
realizata la nivelul tuturor celor opt regiuni de dezvoltare ale
României. Scopul Campaniei îl reprezintă consultarea directă a tinerilor
la nivel naţional cu privire la problemele socio-economice și culturale
cu care aceştia se confruntă, în vederea dezvoltării în mod sustenabil a
comunităţilor si a politicilor locale/naţionale pentru tineret.
Campania este finanţată prin Programul "Tineret în Acţiune" al Comisiei Europene, Acţiunea 5.1. – Întâlniri ale tinerilor şi ale responsabililor de politici de tineret.
Activităţile
constau în organizarea unui seminar de consultări în cadrul căruia,
tinerii participanţi alături de reprezentanţi ai autorităţilor publice,
vor identifica nevoile, soluţiile şi actorii responsabili în
implementarea lor. Ulterior fiecărui seminar va fi organizată o
conferinţă regională pentru tineret în cadrul căreia vor fi discutate
cele mai viabile soluţii identificate, precum şi posibilitatea unor
angajamente de toate părţile în implementarea lor.
Totodată,
Campania de consultări se va încheia cu o Conferinţă naţională pentru
tineret în cadrul căreia vor fi invitaţi toţi actorii relevanţi în
domeniu, la nivel naţional, iar rezultatele finale, cuprinse într-o
Rezoluţie finală, vor reflecta situaţia tineretului la nivel naţional şi
vor sta la baza dezvoltării ulterioare a politicilor pentru tineret.
Evenimentele de consultări vor avea loc dupa cum urmează:
– 20-21 Septembrie: Cluj Napoca
– 23-24 Septembrie: Timişoara
– 27-28 Septembrie: Botoşani
– 30 Sep – 1 Oct: Drobeta Turnu Severin
– 11-12 Octombrie: Galaţi
– 14-15 Octombrie: Târgoviste
– 18-19 Octombrie: Sibiu
– 21-22 Octombrie: Bucureşti
– 10 Noiembrie: București – Conferinţa naţională
În perioada 1
– 15 Septembrie 2010 este deschis apelul la aplicaţii pentru
consultările din regiunile de Vest şi Nord-Vest ale ţării. Tinerii cu
vârsta între 14-30 ani din judeţele acestor regiuni de dezvoltare se pot
inscrie prin trimiterea formularului de aplicatie aferent fiecarei
regiuni la adresa de email contact@next.scout.ro pana la data de 15 Septemberie 2010.
download formular de aplicatie – regiune Nord-Vest
download formular de aplicatie – regiune Vest
Lupișorul Cezara are nevoie de tine!
Săptămâna
trecută, înainte să plece în tabăra de cercetași, Cezara Andra
Mihalache, învârstă de 9 ani, din Targu Jiu, a descoperit că are
leucemie.
Părinții
și fetița au plecat la București pentru a face investigații și a
descoperi ce tip de boală este. Joi este programată plecarea Cezarei
către Londra pentru a continua investigațiile acolo și pentru a i se
stabili tipul de tratament și suma necesară acestuia. Pentru această
primă etapă a protocolului terapeutic, părinții estimează ca au nevoie
de suma de 5000 euro.
În
semn de solidaritate, noi, cercetașii inițiem o campanie de strângere
de fonduri pentru a sprijini eforturile părinților acestui "lupisor"
(ramura de vârstă 7-10 ani) curajos, membru al Cercetașilor României de
la vârsta de 5 ani.
Cine poate și vrea să contribuie, poate să trimită orice suma de bani în contul:
Numele: SFÎRLOGEA CIPRIAN IONUT
CNP: 1850506125779
Cont in lei: RO13BTRL02001201266054XX
Banca Transilvania Sucursala TG JIU
Detalii: contributie Cezara Andra Mihalache
Pentru alte detalii:
Ciprian Sfîrlogea (secretar Centrul Local Tg-Jiu,Cercetașii României) – 0767331874
Roxana Boltasu (șef Centrul Local Tg-Jiu -Cercetașii României)- 0752205490
Totodată vă rugăm să publicați acest mesaj pe blogurile voastre și să îl transmite-ți mai departe către prieteni și colegi.
Noi vă vom ține la curent cu informații despre starea Cezarei, pe care le vom publica pe situl nostru în curând.
Gata Oricând!
Ecologizare la viteză maximă
Organizaţia Naţională “Cercetaşii României” (ONCR) demarează în forţă curăţenia de vară în Masivul Făgăraş: peste 50 de cercetaşi din Centrele Locale (CL) Orion Miercurea Ciuc, Târgu Mureş şi Giurgiu vor participa sâmbătă 14 august 2010 la o acţiune de ecologizare desfăşurată concomitent pe Colţii Brezei, spre cabana Urlea, şi pe Valea Sâmbetei, spre cabana Sâmbăta.
Cercetaşilor li se vor alătura copiii din comunele Lisa, Sâmbăta de Sus şi Viştea. Aceştia vor urca pe cărări de munte pentru a stânge gunoaiele “uitate” de “turiştii neglijenţi”. Prin participarea copiilor din zonă la această acţiune se doreşte educarea acestora şi înrădăcinarea ideii de protejare a naturii.
Duminică, 15 august 2010, cercetaşii vor participa la pelerinajul ce va avea loc la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta, unde vor împărţi pliante referitoare la acţiunile lor, dar şi saci menajeri tuturor turiştilor care vor lua parte la acest eveniment. La sfârşitul zilei o utilitară pusă la dispoziţie de firma Mercedes – Benz va colecta gunoaiele predate de turişti.
Aceasă acţiune încheie programul de ecologizare desfăşurat de cele trei CL. De-a lungul a două săptămâni au fost ecologizate Muchia Tărâţa, Muchia Drăguşului, Valea Dejaniului, Valea Sebeşului şi Valea Viştea Mare.
Ecologizare şi mulţi cai putere
Pe toată durata acţiunii de ecologizare sprijinul logistic a fost asigurat de firma Mercedes-Benz. Două maşini utilitare, un Sprinter şi un Atego, precum şi o maşină de transport persoane, Vito, proaspăt ieşite din fabrică, au fost folosite la transportarea sacilor de gunoi şi a persoanelor implicate în activităţi.
Când natura întâlneşte istoria
Pe lângă ecologizarea unei părţi din Masivul Făgăraş, cercetaşii din cele trei CL au participat la recondiţionarea unor cabane de vânătoare.Coliba Haşilor din Valea Pojortei, coliba Remus Sofonea din Muchia Drăguşului şi Crăiasa Munţilor din Văcarea Mică au fost reamenajate de către voluntarii din ONCR.
Prin forţe proprii, aceştia au cărat până la altitudini de peste 1600 de metri lambriu, unelte, cuie, lacuri pentru protejarea lemnului şi tot felul de alte maeriale necesare reamenajării.
Cabanele au fost renovate în memoria partizanilor din Ţara Făgăraşului. Acţiunea a avut ca scop introducerea temei mişcării de rezistenţă în circuitul turistic, mişcare foarte puternică în Ţara Făgăraşului.
Anul acesta se predă ştafeta
Acţiunile de ecologizare şi de reamenajare fac parte din proiectul “S.O.S Munţii Făgăraş”, demarat în anul 2006.Aproape mereu în formula Ciuc – Mureş – Giurgiu, cercetaşii au marcat şi au refăcut trasee montane.
▲Mărgineni – Vf. Comisu, ● Hârseni – Vf. De Amiază – Vf. Berevoiescu, | Recea – Picioru Bătrân – Muchia Scoarţa, ● Lisa – Vf. Trăznita – Vf. Caţaveiu, sunt noile traseemontane omologate anul acesta de Ministerul Turismului şi al DezvoltăriiDurabile.
Realizarea proiectului a fost posibilă cu sprijinul Asociaţiei S.O.S Ţara Făgărasului, Salvamont Victoria, Jandarmeriei Harghita, care în fiecare camp a participat cu logistica pentru munca şi jocuri, autorităţile locale, precum şi cetăţeni din zonă.Campul de pe Valea Seaca Lisei încheie proiectul „S.O.S Munţii Făgăraş” prin care s-a urmărit modernizarea Masivului Făgăraş, pentru a-l face mai curat şi mai accesibil turiştilor.
Cercetaşii îşi vor continua activitatea în slujba naturii şi a societăţii, fiind gata mereu de noi provocări.
Camp Național de eXploratori
Veste
legendara!
Lupisorii
sunt urmati la Nocrich de bravii exploratori. In perioada 16-22
august 2010, patrule din toata tara vor incerca sa ajute la
recladirea unei vechi cetati aflate in ruina.
Cei
116 de exploratori din 12 zone ale tarii (Iasi, Giurgiu, Craiova,
Dragasani, Braila, Pascani, Rm. Valcea, Lotus Tulcea, Insula
Cercetasilor Bacau, Bucuresti Alb, Cluj Napoca, Dimancescu Bucuresti)
vor avea ocazia, timp de o saptamana, sa participe activ in ceea ce
inseamna „comunitate”, sa se cunoasca mai bine intre ei,
cat si sa isi testeze capacitatile in ceea ce priveste supravietuirea
in natura.
Aceste
scopuri vor fi atinse prin:
- hike montan de 2 zile
- ateliere in comunitatea locala(vor incuraja cunoasterea realitatii
locale, recunoasterea mostenirii culturale) - jocuri de socializare
- seri specifice si multe alte activitati educative
Toate
acestea si multe altele va asteapta la jumatatea lui august in noul
centru cercetasesc de la Nocrich, alaturi de asemenea si de un grup
de cercetasi francezi care vor lucra la restaurarea centrului.
Gata
Oricand!
Va
saluta Echipa de lucru
A
Campului National de Exploratori 2010
A 20-a Conferinta Europeana Cercetaseasca
In perioada 17-21 iulie, la Bruxelles,
s-a desfășurat cea de-a 20-a Conferință Europeană Cercetășească
(www.europeanconference.be)
, eveniment trienal care marchează alegerile pentru noul comitet
director al Regiunii Europene Scout și aprobarea, în cadrul acestei
„adunări generale", a noului plan de acțiune la nivel european,
in cazul Mișcării Mondiale Scout (www.scout.org), pentru următorii 3 ani.
Peste 500 de participanți din 46 de
țări
Organizația Națională "Cercetașii
României" (www.next.scout.ro)
a fost reprezentată la această conferință de către o delegație
formată din doua persoane: Alexandru Moldovan- fost președinte al
O.N.C.R. și Sînziana Râșca- comisar internațional al
organizației.
Fiind unul din evenimentele
cercetășești cele mai importante la nivel European, organizat de
această dată chiar în "inima" bătrânului continent,
Conferinta Europeană Scout s-a bucurat de prezența unor oaspeți de
renume cum ar fi primarul orașului Bruxelles care a ținut discursul
de deschidere al conferinței și responsabilii pe politici de
tineret ai „European Youth Forum", „UN Volunteers" si
„Council of Europe", care au ținut o sesiune de dezbateri în
cadrul căreia s-au abordat subiecte ca recunoaștere voluntariatului
la nivel european, creșterea angajabilității tinerilor, abordarea
politicilor de tineret ș.a.
Subiectele amintite mai sus au fost
subliniate și în discursurile celor 7 candidați pentru cele 6
locuri din comitetul director al Regiunii Europene Scout. Scoțianul
Craig Turpie, președintele reales în funcție, cu o majoritate
covârșitoare de voturi, în urma acestor alegeri, spunea: "Regiunea
Scout nu există în izolare. În timp ce focusarea noastră ar
trebui să fie suportul și dezvoltarea asociațiilor de cercetași
din Europa, munca noastră ar trebui să fie extinsă prin
colaborarea cu alte regiuni ale Mișcării Mondiale Scout".
Participarea la eveniment s-a dovedit a
fi de o importanță majoră atât în continuarea dezvoltării
cercetășiei din România prin schimbul de experiență în diferite
domenii cu organizații de cercetași mai puternice, cât și în
domeniul atragerii de suport regional pentru țările balcanice și
est-europene prin adoptarea unei rezoluții a planului trienal de
acțiune care dorește susținerea organizațiilor cercetășești
din aceste zone în proiecte de dezvoltare organizațională special
concepute pentru nevoile lor.
Vorbind de schimb de experiență,
putem spune că și Organizația Națională "Cercetașii României"
a fost invitată sa prezinte, în cadrul sesiunii de exemple de bună
practică, cel mai nou proiect al său de atragere de membri
intitulat "Scouting Seeds" (Semințe de cercetășie-
www.scoutingseeds.blogspot.com
), proiect finanțat de European Scout Foundation
(www.fose.scouthub.org
) care a dus la atragerea de 850 de noi membri pentru O.N.C.R.
, ceea ce a insemnat o creștere de 42% pentru organizația noastră.
Organizatiile naționale de cercetași din alte țări, care se
confruntă cu aceeași problema, au avut ocazia să discute cu noi
despre structura si modul de abordare al proiectului, unele dintre
ele hotărând sa înceapă cat de curand un proiect similar.
Pâna la participarea O.N.C.R. la
următoarea Conferință Europeană a Cercetașilor, care va avea loc
in 2013 la Berlin, fiind găzduită de cercetașii germani,
cercetașii români vor lucra împreuna cu Regiunea Europeana Scout
pentru îndeplinirea priorităților stabilite pentru urmatorii trei
ani.
SNP2010
Stagiul Naţional de Pedagogie Scout 2010 a avut loc între 19-25iulie 2010 la Centrul Cercetăşesc de la Nocrich, jud. Sibiu. Timp de 7 zile pline, 64 lideri din 22 centre locale s-au adunat la Nocrich pentru a parcurge, pe grupe de vârstă, un complex program de formare în pedagogie Scout.
Lucrându-se atât în sesiuni comune cât şi aplicaţii practice pe ramuri de vârstă, cu formatori dedicaţi, liderii participanţi au deprins cunoştinţe şi abilităţi legate de pedagogia şi metoda scout, tehnici de animaţie, planul anual de activitate al unităţii, managementul unităţii de cercetaşi, “secretele” ramurilor de vârstă şi multe altele.
Stagiul Naţional de Pedagogie Scout 2010 este ultima componentă de formare din cadrul proiectului “100 de idei de educaţie ninformală”, proiect finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.
Ideea dezvoltării unui stagiu naţional de pedagogie scout a apărut anul trecut din nevoia ONCR de a avea câţi mai mulţi lideri cu compenţe dezvoltate pe această arie care să poată asigura dezvoltarea şi procesul de învăţare al tinerilor prin implementarea Metodei Scout. De asemenea, formarea continuă a liderilor cercetaşi asigură creşterea calităţii programului educaţional în ONCR.
Camp National de Lupisori
In perioada 6-12 august, copii cu varste intre 7-10 ani (lupisorii) vor participa la Campul National de Lupisori, la Nocrich jud. Sibiu.
Tema acestui camp se bazeaza pe povestea prezentata in cap. 3 al Cartii junglei, de Rudyard Kipling: Tigrul! Vine tigrul!
Pe toata perioada campului ei vor invata cum sa faca diferenta intre bine si rau, cum sa rezolve in viata din diferitele situatii prin care trec apeland la non-violenta, cum sa ii faca noi prieteni si mai ales, cum sa se descurce in natura.
La acest camp vor participa112 lupisori din 16 centre locale care sunt pregatiti sa vina in apararea lui Mowgli de ghearele lui Shere Khan.
Printre atelierele pregatite amintim de:
– jocurile de socializare;
– recunoasterea urmelor de animale, a plantelor medicinale;
– recunoasterea orasului Sibiu – capitala culturala europeana in 2007;
– ateliere de prim ajutor; de auto aparare si de comunicarea non.violenta;
– drumetia in padure cu ateliere de orientare, constructii, tiroliana – toate acestea pentru a-l apara pe Mowgli;
– sarbatorirea succesului campului 2010.
Echipele de la programe, administrativ, imagine care organizeaza acest camp sunt gata sa ii primeasca pe lupisori la Nocrich in perioada stabilita.
Pentru mai multe informatii fiti aproape de www.cercetasiiroman iei.ro.
Vom face tot posibilul!
Tromppy
Coordonator Camp National Lupisori
Responsabil National Lupisori
elena.petrea@next.scout.ro;
0741 430 796; 0768 724 799; 0735 210 014
www.cercetasiiromaniei.ro